luni, 2 decembrie 2013

ROSIA MONTANA GOLD CORPORATION A FOST PUSA SUB URMARIRE PENALA !!

















    Conform unor surse de la DNA, compania Roşia Montană Gold Corporation a fost pusă sub urmărire penală într-un controversat dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani.

       Potrivit RISE Project, punerea sub urmărire penală a RMGC a fost decisă după ce procurorii au descoperit că societatea minieră a efectuat plăți către o firmă din Ploiești implicată în rețeaua "Păvăleanu". În acest dosar, a fost arestat consilierul de la Secretariatul General al Guvernului, Marcel Păvăleanu, acesta fiind cercetat împreună cu doi interlopi prahoveni, fiica președintelui Consiliului Județean Prahova, mai mulți complici ai lor și zeci de companii abonate la contracte cu statul. Printre acestea din urmă se numără și Trans Expedition Feroviar - una dintre firmele grupului GFR (Grupul Feroviar Român) implicat în privatizarea CFR Marfă și patronat de Gruia Stoica și Vasile Didilă. Potrivit sursei citate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus, pe 20 noiembrie, urmăriea penală şi față de firma grupului GFR "sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și complicitate la spălare de bani".

Roșia Montană Gold Corporation S.A. (RMGC) este o companie românească, cu sediul în judetul Alba la Rosia Montana, înființată în anul 1997 în urma unor fuziuni succesive și prin asociere cu compania minieră de stat Minvest SA Deva. Acționarii RMGC sunt Gabriel Resources, o companie miniera canadian, cu 80,69% din totalul acțiunilor și compania minieră de stat Minvest Deva cu 19,31% din capital.

In urma protestelor de amploare anti-RMGC din septembrie 2013, cotatia la bursa a corporatiei s-a prabusit cu 64% , agentia Scotia Capital suspendand chiar in intregime afisarea RMGC .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu