miercuri, 3 octombrie 2012

EXPLOATAREA DE LA ROSIA MONTANA, RAZBOI ECONOMIC SI ATENTAT LA SANATATEA, ISTORIA SI INTEGRITATEA POPORULUI ROMAN !!















Daca iti place acest blog,ajuta la popularizarea lui trimitand linkuri catre prieteni,apropiati etc..
Pentru parcurgerea blogului,mergeti in partea superioara a paginii principale pentru a alege temele abordate de siteul nostru.
Daca doriti sa va abonati la blogul nostru,puteti trimite un mail la adresa secretele.sistemului@yahoo.com .


Photobucket 

        Roşia Montană e o intersecţie de interese şi de drumuri istorice: cea mai veche aşezare atestată din România şi, de câţiva ani buni, cel mai râvnit loc nu numai din ţara noastră, dar şi din Europa. De ce? Simplu: pentru că e cel mai mare zăcământ de aur de pe continent şi, dacă nu se va interveni la momentul oportun, va deveni cea mai otrăvită zonă din Europa. Dar şi simbolul celui mai mare jaf pe care această ţară îl va fi suferit vreodată!

      Istoria aurului care a părăsit Dacia în primul secol creştin şi care a reuşit să repună pe picioare un Imperiu Roman zguduit de crize financiare e pe cale să se repete într-un mod inedit. Şi anume, fără ca ţara noastră să se afle, cel puţin formal, sub stare de ocupaţie. Dar dacă ocupantul nu e de zărit în mod direct, cum e posibil ca Statul Român să se fi angajat prin reprezentanţii lui mai noi (PDL) şi mai vechi (PSD) să concesioneze o asemenea bogăţie (economică şi simbolică) în condiţii atât de umilitoare? Spunem aceasta întrucât compania canadiană căreia i s-a concesionat exploataţia de la Roşia Montană pe o suprafaţă de 42.82 km2, Gabriel Resources, prin firma creată special pentru acest proiect, Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), deţine 80,46% din capitalul social, în vreme ce Statul Român abia 19,31%, prin firma hunedoreană Minvest Deva. Iar aceasta în condiţiile în care, aşa cum susţine Academia Română într-o luare de poziţie împotriva proiectului, în afacerile internaţionale raportul este exact invers: spre exemplu, pe piaţa petrolului, beneficiar este statul-gazdă, ce deţine 85% din capitalul social, şi abia 15% revine companiei care investeşte.1 Nu numai atât, dar, aşa cum ne informează Academia Română, „proiectul, fiind realizat într-o zonă declarată defavorizată, firma RMGC beneficiază de scutiri de impozite pe o perioadă de 10 ani şi reduceri la taxele vamale, astfel că va exporta aurul şi argintul extras practic la preţul de cost.

     Nu în ultimul rând, exploataţia presupune tratarea minereului măcinat cu cianură. Se estimează că vor fi folosite circa 196 milioane de tone de cianură în decurs de 15 până la 20 de ani, cât va dura proiectul3. Tehnica folosită este cu siguranţă simbolul barbariei moderne: frumoşii munţi din împrejurimile Roşiei Montane vor fi efectiv măcinaţi, lăsând în urmă priveliştea dezolantă a unui pământ stors de vlagă, punctat de găuri uriaşe, pline de balast otrăvit. La acestea se adaugă distrugerea aşezămintelor, a cimitirelor şi a bisericilor, precum şi a unuia dintre cele mai importante situri arheologice din România, monument protejat de UNESCO. Pericolul ecologic ce planează asupra întregii zone datorită folosirii cianurii în procesul de extracţie este unul real: avem un precedent în dezastrul ecologic de la Baia Mare din anul 2000, când o scăpare de cianură datorită unei exploataţii miniere a poluat masiv apele râului Tisa şi Dunării. Rezultatul? Moartea a 1200 de tone de peşte şi contaminarea resurselor de apă a 2 milioane de oameni. Iar din 1990 şi până acum au existat 30 astfel de cazuri în toată lumea, fiecare având urmări dezastruoase asupra mediului.

 Roşia Montană: locul care ne dezvăluie resorturile crizei mondiale



     Care e însă în mod concret miza acestei afaceri? Se estimează că în decurs de 15-20 de ani se vor extrage de la Roşia Montană cel puţin 300 de tone de aur şi 1600 de tone de argint. Preşedintele Băsescu vorbea chiar de 600 de tone de aur şi 2000 de tone de argint. Unui ochi perspicace nu-i va fi scăpat conexiunea dintre puternica revenire în atenţia publică din ultimul timp a proiectului de exploatare şi modul în care a evoluat criza economică globală. Cum era de aşteptat, generată de o speculaţie uriaşă cu un capital fictiv, criza a condus la o creştere fără precedent a preţului aurului: dacă în urmă cu doi ani, uncia de aur (aproximativ 28 de grame) valora 670 de dolari, astăzi ea se ridică la 1244 de dolari, estimându-se că în viitorul apropiat va ajunge la 1600 de dolari. Astfel, dacă facem un simplu calcul, la preţul actual al unciei de aur, pentru cantitatea minimă de aur ce ar urma să se extragă (300 de tone), avem un profit de peste 13 miliarde de dolari în 15 ani – cel puţin; şi numai pentru aur! Un calcul care să includă şi valoarea argintului ar ridica profitul firmei canadiene mult peste această cifră. În comparaţie cu aceste profituri uriaşe, cele de care ar beneficia statul român sunt rizibile, dar nu ne îndoim că buzunarele politicienilor care au contractat această afacere s-au umflat proporţional.

     În lumina acestor evoluţii, de ce ne-am mai mira că investitorul canadian e cu atât mai determinat să-şi asigure investiţia prin orice mijloace, cu toate că din 2007 instanţa i-a anulat de două ori certificatul de urbanism pe care autorităţile locale l-au acordat cu dragă inimă şi desaga plină? Şi, în ciuda protestelor care vin din toate părţile – a oamenilor de ştiinţă români din ţară şi de peste hotare5, a specialiştilor europeni, a Academiei Române, a tuturor confesiunilor religioase din ţară, a unei bune părţi a presei şi a 95% dintre români – autorităţile locale şi partidul aflat la guvernare, în frunte cu preşedintele Băsescu, continuă să inventeze experţi pentru care exploatarea e perfect sustenabilă. Compania canadiană Gabriel Resources prin braţul său RMGC e însă tenace: şi-a asigurat sprijinul partidului aflat la guvernare sponsorizând campania electorală a preşedintelui Băsescu din 2004. În ultimul timp, ziare precum Evenimentul Zilei au început să facă reclamă proiectului de exploatare, iar cei mai înverşunaţi opozanţi ai acestuia din trecut, membrii UDMR, au început să aibă declaraţii mult mai împăciuitoare.

     În luna iunie, compania canadiană a primit un nou certificat de urbanism, urmând astfel ca procedura de autorizare a proiectului să se reia – după cum a declarat ministrul mediului, Laszlo Borbely. Deşi a afirmat că nu va aproba proiectul decât dacă este „101% convins” că proiectul nu va afecta mediul şi că va aplica legea în vigoare, ministrul a ţinut să precizeze că concentraţia de cianură ce urmează a fi folosită se integrează în limitele impuse de legislaţia europeană. Parlamentul European a votat însă în luna mai o rezoluţie prin care interzice folosirea cianurii în minerit, dar ministrul a ţinut, din nou, să sublinieze că rezoluţia nu e obligatorie pentru România.6 Aşadar, când rezoluţiile europene ne susţin interesele, acestea nu sunt obligatorii, dar când rezoluţiile europene ne batjocoresc credinţa (precum cele privitoare la promovarea homosexualităţii în societate) sau ne pun în pericol existenţa ca neam, atunci acestea trebuie aplicate de urgenţă – doar „vin de la UE şi nu se discută”

 Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti! 


            Pe data de 18 decembrie 2009, înainte ca guvernul să fie votat în Parlament, iar Adriean Videanu să fie confirmat în funcţia de ministru al economiei, acesta făcea o afirmaţie cel puţin ciudată: anume că proiectul de la Roşia Montană urma să fie cuprins în programul de guvernare. Adriean Videanu este şi cel mai mare susţinător al proiectului, afirmând că acesta va scoate ţara din criză. Ce se întâmpla însă în aceeaşi zi, cu câteva ore mai înainte de declaraţia viitorului ministru al economiei, în Toronto, Canada? Potrivit jurnalistului Mihai Goţiu, compania BSG Capital Markets, parte a holdingului Beny Steinmetz Group (BSG), cumpăra acţiuni în valoare de 67,5 milioane de dolari – echivalentul a 9% din compania formată special pentru proiectul de la Roşia Montană: Roşia Montană Gold Corporation (RMGC)7. Beny Steinmetz Group este un mai vechi prieten al lui Adriean Videanu, de pe vremea când acesta era primar al capitalei, iar compania intrase pe piaţa imobiliară din ţară prin intermediul unui apropiat al lui Adrian Năstase, Remus Truică, încă din 2008. Acesta din urmă – personaj destul de controversat, de altfel – a intrat în aceeaşi perioadă în afaceri cu strategii electorali israelieni ai fostului premier Călin Popescu-Tăriceanu. Declaraţia viitorului ministru al economiei era făcută nu atât pentru opinia publică românească, ci era mai degrabă o asigurare pentru BSG că nu va investi fără folos în compania canadiană. Dar cine este Beny Steinmetz Group?

     Într-o investigaţie din 2008, Evenimentul Zilei dădea la iveală faptul că holdingul BSG este patronat de magnatul israelian Beny Steinmetz, cu o avere estimată la 3,6 miliarde de dolari, acesta fiind implicat într-o serie de incidente sângeroase în exploataţiile de diamante din Africa, Republica Sierra Leone. Compania era acuzată că a fost implicată în evenimentele sângeroase din republica africană din 2007 şi 2008, care s-au soldat cu omorârea de către poliţie a câtorva zeci de băştinaşi ce s-au revoltat împotriva condiţiilor inumane în care sunt nevoiţi să muncească. O investigaţie mai aprofundată ne aruncă însă în lumea întunecată a pieţei mondiale a diamantelor – a ceea ce s-a numit „diamantul însângerat”. Beny Steinmetz Group este de fapt cel de-al treilea mare jucător de pe piaţa diamantelor – o piaţă condusă în exclusivitate de către companiile israeliene. De altfel, an de an statul Israel beneficiază de sume uriaşe provenite din exploatarea diamantelor din întreaga lume. Companiile israeliene (precum cele conduse de Maurice Tempelsman, Lev Leviev, Dan Gertler şi fraţii Steinmetz, Beny şi Daniel) au fost implicate, alături de cele americane, în sângeroasele conflicte ce au condus la genocidul foarte puţin cunoscut din Sierra Leone, Angola şi Congo, manipulând la ambele capete ale conflictelor dintre diferite facţiuni politice, pentru a-şi maximiza profiturile. Se estimează că din 1996 în Congo au murit în jur de 7 milioane de oameni, iar în Sierra Leone 2,5 milioane de oameni până în 2002, în urma luptelor interne fără de sfârşit.

      Ca un detaliu interesant, investigaţia realizată de Evenimentul Zilei în noiembrie 2008,Diamantul însângerat – filiera românească, nu mai e de găsit pe situl cotidianului românesc, acesta publicând de atunci chiar unele articole favorabile proiectului. Mai mult decât atât,Beny Steinmetz Group prin BSG Capital Markets are dreptul de a cumpăra ieftin alte 9 milioane de acţiuni din compania mamă Gabriel Resources, ceea ce-i va mări puterea ca acţionar în cadrul grupului. Ceilalţi mari acţionari ai Gabriel Resources sunt la rândul lor destul de controversaţi, aşa cum a arătat profesorul Yvan Allaire în intervenţia O perspectivă canadiană asupra proiectului Roşia Montană9. Paulson & Co Inc cu sediul la New York este un fond speculativ, deţinând 18% din Gabriel Resources. Potrivit profesorului canadian, „fondul ar fi fost unul dintre participanţii timpurii la acţiunea speculativă masivă împotriva datoriei statului grec. Întemeietorul fondului, John Paulson, a fost plătit cu peste 8 miliarde de dolari în ultimii trei ani pentru abilităţile sale de speculator”. De asemenea, Electrum Strategic Holdings cu sediul tot la New York şi cu o pondere tot de 18%, este descrisă în rapoartele firmei ca deţinând „un portofoliu extins de proprietăţi pentru dezvoltare şi explorări în Europa de Est“. Practic, această organizaţie este şi ea tot un fond speculativ, dar în domeniul aurului.

 România în reţeaua mafiotă internaţională 


       RMGC nu este singura companie canadiană care deţine licenţă pentru exploatarea aurului şi argintului în România. Carpathian Gold şi European Goldfields îşi au bine înfipte tentaculele în zona Transilvaniei, mai ales în Munţii Apuseni; mai mult decât atât, au aproximativ aceiaşi acţionari. Printre aceştia se numără John Paulson, Thomas Kaplan şi George Soros. Roşia Montană, deşi este cel mai important zăcământ de aur din Europa, reprezintă abia o piesă într-un joc mai mare, companiile canadiene urmărind şi alte zăcăminte din Grecia, Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Ucraina. Revenind însă la ceea ce afirmam la început, ceea ce uimeşte în cazul nostru este jaful la care asistăm fără ca ţara noastră să fie sub stare de ocupaţie. Sau ne aflăm de fapt sub un nou tip de ocupaţie, unul în care ocupantul este de fapt chiar elita politică, una care în ultimii 10 ani a făcut joncţiunea cu reţelele internaţionale politico-financiare pentru care popoarele sunt abia o resursă de stors şi o populaţie de controlat şi, la intervale, un mediu de experimentare? Observaţi cum fiecare partid politic din ţara noastră este conectat la aceste reţele, trecându-şi unele altora oamenii de legătură când ajung la putere. Acesta este deja un fenomen care în grade diferite descrie situaţia politică a lumii contemporane: o elită politică ce mimează competiţia internă şi care şi-a suprapus interesele peste cele ale popoarelor pe care le conduc.

        Datorită interconexiunii intereselor globale, oligarhiile locale se află acum într-un contact mult mai strâns cu alte şi alte oligarhii (precum cea a Statelor Unite sau cea a UE) decât cu proprii cetăţeni. Ne aflăm astfel în situaţia în care între guvernanţi şi guvernaţi prăpastia creşte rapid, astfel încât fie vom asista în viitorul apropiat la o subjugare fără precedent a popoarelor într-un sistem global ierarhic cu structură de cartel politico-economic, fie la o regenerare a ţesuturilor comunitare locale care să genereze anticorpii acestor provocări. Dar aceasta depinde în mare măsură de noi şi de credinţa noastră, de credinţa că Dumnezeu conduce destinele acestei lumi şi nu aceşti conspiratori ai războaielor şi intereselor globale. În faţa unei comunităţi unite în credinţă puternică, planurile acestora se risipesc ca fumul. În urma celor relatate, facem pe această cale un apel către toţi ierarhii, preoţii şi credincioşii din Ardeal şi din întreaga ţară de a se ruga fierbinte la Dumnezeu şi de a lua atitudine pentru ca acest proiect să nu înainteze. Nu este vorba numai despre pierderea uneia dintre cele mai mari bogăţii pe care le mai are ţara noastră, nu ne gândim nici numai la poluarea întregii Transilvanii, la distrugerea a nenumărate aşezări şi la cheltuieli de redresare ecologică care se vor ridica la alte câteva miliarde de euro. Avem în vedere în primul rând faptul că rechinii implicaţi în această afacere nu au scrupule. Şi unde a apărut miza arginţilor şi a aurului, întotdeauna a curs mult sânge.

SURSA: familiaortodoxa.ro


 ALATURATI-VA SI PAGINII:


Un comentariu:

  1. Daca acum nu sarim cu totii sa blocam interesele obscure ale Gold Corporation,mai tirziu va fi prea tiziu.Prin proteste nu se mai poate face nimic datorita faptului ca noi nu mai dispunem de nici un fel de clasa politica romaneasca.Sunt toti cumparati de francmasoni.Singura solutie ramasa este inca un 1989.

    RăspundețiȘtergere