luni, 23 ianuarie 2012

PROFETII: IEZERUL DE FOC DESCRIS IN BIBLIE ! RAZBOIUL NUCLEAR , ULTIMA FAZA A WW3 !!







Daca iti place acest blog,ajuta la popularizarea lui trimitand linkuri catre prieteni,apropiati etc..
Pentru parcurgerea blogului,mergeti in partea superioara a paginii principale pentru a alege temele abordate de siteul nostru.Deasemenea puteti accesa Arhiva site-ului mergand in partea drapta-jos a pagini principale.
Daca doriti sa va abonati la blogul nostru,adaugati in lista de messenger idul secretele.sistemului sau trimiteti un mail la adresa secretele.sistemului@yahoo.com.Va multumim!



Face parte din solia îngerului al treilea
Apoc.14,9-10: "Apoi a urmat un alt înger, al treilea, care a zis cu glas tare: 'Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.'"
Deşi acest subiect este neplăcut pentru discuţie şi mai ales pentru predicare, el nu poate fi ignorat datorită faptului că:
a. este cuprins în solia ultimativă a celor trei îngeri.
b. anunţă predicţii de o gravitate deosebită.
c. profeţiile biblice referitoare la sfârşitul civilizaţiei terestre ne vorbesc cu claritate despre o distrugere cu foc a acesteia.
2 Petru 3,10: "Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul cu tot ce este pe el, va arde.
Apoc. 19,19-20: "Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului cu oştile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui. Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea a fost prins proorocul mincinos care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă."
Apoc. 20,20: "Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos."

Câte iazuri?
Sunt anunţate două iazuri de foc la sfârşit:
- unul la revenirea Domnului Isus Hristos şi la începutul mileniului.
- altul la sfârşitul mileniului şi nimicirea lui Satana şi a tuturor celor necredincioşi.
Trebuie deci să facem neapărat, această distincţie cronologică, pentru a înţelege clar evenimentele finale. Vor fi deci două iazuri de foc pe care Biblia le prezice, unul la începutul mileniului, şi altul la sfârşitul mileniului
Apostolul Petru vorbeşte despre primul iaz de foc, în mod deosebit, dar are şi referiri la cel de al doilea iaz de foc:
2 Petru 3,7: "Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi pieire a oamenilor nelegiuiţi".
Ziua de judecată şi pieire este estimată de Petru ca fiind de 1000 de ani :
2 Petru 3,8: "Dar prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru, că pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi."
Ziua de judecată şi pieire:
a. Începe cu o aparentă întârziere în împlinirea făgăduinţei venirii Domnului.
2 Petru 3,9: "Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă." În acest timp în ceruri are loc prima fază a judecăţii, judecata de cercetare preadventă.
Apoc. 14, 7: " .căci a sosit ceasul judecăţii Lui."
Se termină cu pieirea sau nimicirea oamenilor nelegiuiţi (2 Petru 2,9; Apoc. 20,9-10) şi recreaţiunea unui nou pământ (2 Petru 3,13; Apoc. 21,1).
2 Petru 2,9: "Domnul ştie să . păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii"
Apoc. 20,9-10: "Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea prea iubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit. Şi diavolul care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă unde este fiara şi proorocul mincinos."
2 Petru 3,13: "Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea."
Apoc. 21,1: "Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou."
Deci convingerea lui Petru era foarte clară: Dumnezeu va pedepsi pe cei nelegiuiţi în intervalul de timp numit "ziua judecăţii" în care vor fi parcurse cele trei faze ale oricărei judecăţi, anume cercetare, sentinţă şi execuţie.

Ce fel de iaz?
În ceea ce priveşte natura iazului de foc, acesta este prefigurat şi asemănat cu focul cu care au fost nimicite Sodoma şi Gomora.
2 Petru 2,6: "Dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire."
Apostolul Pavel, vorbind la modul general Corintenilor, este convins că: "Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor" (1 Corinteni 10,11).
Însuşi Domnul Isus, vorbind despre evenimentle finale, ne trimite la cele ce s-au întâmplat la Sodoma: "Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer, şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când se va arăta Fiul omului" (Luca 17,28-30).
Să vedem ce s-a întâmplat atunci:
Geneza 19,13: "Căci avem să nimicim locul acesta, .ne-a trimis Domnul ca să-l nimicim".
Geneza 19,24: "Atunci Domnul a făcut ca să ploaie peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer".
Geneza 19,25: "A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor, şi tot ce creştea pe pământ"
Almanahul Ramuri ne spune că savanţii sovietici au găsit incluziuni radioactive în nisipurile de la Marea Moartă. De unde au apărut aceste incluziuni radioactive, pentru că în regiune nu a existat şi nu există vreun reactor nuclear şi nu a fost explodată nici o bombă atomică sau vreo încărcătură nucleară. Tot savanţii sovietici sunt cei care au dezlegat enigma. Ei au ajuns la singura concluzie posibilă, că este vorba despre legenda biblică cu Sodoma şi Gomora, care au fost distruse de nişte astronauţi veniţi din cosmos pentru cercetări, şi care la plecare au distrus aceste cetăţi folosind explozii nucleare.

În descrierea evenimentului ce a avut loc la Sodoma şi Gomora, Biblia menţionează anumite detalii pe care noi cei din "epoca nucleară" - adică de la explozia bombei de la Hiroşima - le cunoaştem foarte bine.
Geneza 19,17: ".să nu te uiţi înapoi, şi să nu te opreşti în vreun loc din Câmpie, scapă la munte, ca să nu pieri." Adică exact aceleaşi sfaturi care se dau astăzi oamenilor pentru a încerca să se apere în cazul unui atac nuclear. Privirea la explozie produce orbirea, iar pentru evitarea suflului exploziei se recomandă adăpostirea în spatele unor obstacole naturale (munţi) sau construite. Soţia lui Lot, care a nesocotit sfatul îngerilor, şi s-a oprit pentru a privi înapoi, a fost probabil orbită de lumina exploziei şi apoi lovită de vijelia exploziei care transporta sarea din excavarea solului, şi apoi chiar acoperită cu un strat de sare.
Geneza 19,25: "A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată Câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor, şi tot ce creştea pe pământ".
Geneza 19,28: ".a văzut (Avraam) ridicându-se de pe pământ un fum, ca fumul unui cuptor".
Este de remarcat folosirea în limbajul biblic a unor termeni similari, care indiferent de limba în care a fost scrisă sau de traducere, exprimă acelaşi lucru: o distrugere deosebită numită nimicire, pieire, sau prăpădire.
Geneza 19,29: "Când a nimicit Dumnezeu cetăţile Câmpiei, . şi a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului, prin care a surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa."
Genesa 19,19: ". dar nu pot să fug la munte înainte ca să mă atingă prăpădul şi voi pieri".

"Să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul"
Citind textele de mai sus, nu putem să nu ne ducem cu gândul la evenimentele finale descrise de Ioan în Apocalipsa sau apostolul Pavel în epistola sa către Tesaloniceni:
1 Tesaloniceni 5,3: "Când vor zice 'Pace şi linişte' atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare".
Apoc. 11,18: "Neamurile se mâniaseră, dar a venit vremea . să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul".
Aceasta înseamnă că oamenii sunt capabili să prăpădească pământul. Prin descoperirea bombei atomice oamenii sunt capabili să distrugă mediul natural al planetei noastre (atmosfera, pământul şi marea). Prin uriaşele arsenale atomice pe care omenirea le deţine, ea poate distruge de mai multe ori chiar planeta noastră.
Isaia 30,30: "Şi Domnul va face să răsune glasul lui măreţ, Î-şi va arăta braţul gata să lovească, în mânia Lui aprinsă, în mijlocul flăcării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, furtunii şi pietrelor de grindină."
Isaia 30,33: "Căci de multă vreme este pregătit un rug , gătit şi pentru Împărat; adânc şi lat este făcut, cu foc şi lemne din belşug. Suflarea Domnului îl aprinde ca un şuvoi de pucioasă."
Oamenii vor distruge pământul şi actuala civilizaţie prin folosirea armamentului nuclear pe care şi l-au fabricat şi care aşteaptă asemenea unui rug gata format, scânteia aprinderii lui.
Ieremia 2,19: "Tu singur te pedepseşti cu răutatea ta şi tu singur te loveşti cu necredincioşia ta".
Psalmul 94,23: "El îi va nimici prin răutatea lor; Domnul Dumnezeul nostru îi va nimici."
Apoc. 17,17: "Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui; să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu."
Deci dacă oameni necredincioşi vor aduce la îndeplinire planul Lui Dumnezeu, ei vor acţiona cu armele pe care ei le deţin, adică vor folosi în final armamentul nuclear. Ei vor începe cu folosirea armamentului clasic modernizat şi vor sfârşi prin folosirea armamentului nuclear.

"Când vor zice 'Pace şi linişte!' atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei"
Apoc. 7,1-3: "După aceea am văzut patru îngeri . . Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare nici peste vreun copac. Şi am văzut un alt înger . . El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea zicând; 'Nu vătămaţi pământul , nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!'" Acesta este timpul de pace pe care noi îl trăim. Celor patru îngeri le-a fost dat să vatăme pământul şi marea dacă ei ar fi dat drumul vânturilor pe care le ţineau. Vânturile sunt războaie, care în era noastră nucleară au posibilitatea reală de a vătăma mediul înconjurător şi vegetaţia (pământul, marea şi copacii).
A fost realizată o pace a teroarei. Marile super-puteri nucleare şi-au dat seama că declanşarea unui război nuclear ar duce la distrugerea planetei în întregimea ei şi deci nu ar rezolva nici una din problemele disputate.
Apoc. 9,13-15: "Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu, şi zicând îngerului al şaselea care avea trâmbiţa; 'Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!' Şi cei patru îngeri, care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost dezlegaţi." Trâmbiţa a şasea va intra în acţiune numai după ce în cadrul trâmbiţei a cincea s-a ajuns la apariţia lui "Abadon" sau "Apolion" care înseamnă în greacă şi ebraică acelaşi lucru: "Nimicitorul". Odată apărut "Nimicitorul", glasul din cele patru coarne ale altarului din cer, care este glasul îngerului care deţine controlul asupra focului (Apoc.14,18), va aviza declanşarea trâmbiţei a şasea. Această trâmbiţă este în legătură cu plaga a şasea şi războiul de la Armaghedon care va începe cu folosirea armamentului clasic modern, şi care se va termina cu declanşarea armamentului nuclear adică cu iazul de foc de la venirea Domnului şi începutul mileniului.

Înainte de venirea Domnului Isus, nu se va declanşa războiul nuclear, adică iazul de foc, pentru că atunci pământul ar fi găsit pustiu şi gol.
Apoc. 1,9: "Iată El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea . . Şi seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui!" Aceasta înseamnă că la venirea Domnului pământul nu va fi un pustiu nuclear ci va fi populat de oameni. Dar nu înseamnă că până atunci nu vor putea avea loc atacuri teroriste limitate cu încărcături nucleare sau lovituri tactice cu încărcături nucleare mici.
Din textele prezentate mai sus reiese în mod cum nu se mai poate mai clar că focul despre care ne vorbeşte Biblia numindu-l "iazul de foc", va fi de natură nucleară. Primul iaz de foc va fi aprins de oameni la venirea Domnului. Al doilea iaz de foc de la sfârşitul mileniului va fi aprins de Dumnezeu .

Care sunt avantajele doctrinale ale acestei noi linii de gândire ?
Aceasta explică multe lucruri care până acum erau oarecum ne-explicabile şi răspunde coerent, practic şi ştiinţific la multe întrebări care până acum rămâneau fără un răspuns temeinic. Iată câteva dintre ele:

De ce creştinismul prin Domnul Isus promite revenirea lui Isus pentru a lua cu El la cer pe credincioşi? De ce Domnul Isus nu rămâne pe pământ la revenirea Sa pentru a face judecata şi pentru a-şi aşeza împărăţia Sa? De ce trebuie să treacă o mie de ani şi abia atunci să coboare pe pământ ?
Pământul va fi pustiit de urgia radioactivă a exploziilor armamentului nuclear pe care oamenii le-au produs.Va trebui să treacă o mie de ani pentru ca pământul sa poată avea din nou condiţiile de mediu pentru viaţă a oamenilor ce vor fi înviaţi pentru judecata finală.

De ce la a doua Sa venire Domnul Isus nu va coborâ pe pământ ci va rămâne în văzduh, adică în atmosfera terestră?
Domnul Isus nu vine pe acest pământ populat aproape în întregime de oameni necredincioşi pentru a interveni în rezolvarea disputelor lor. El vine doar pentru a-şi salva rămăşiţa de oameni credincioşi adevărului, care au făcut legământ cu El, şi care prin profesarea adevărului şi-au transformat caracterele devenind asemănători cu El. Dumnezeu a dat omului de la început voinţa liberă de alegere şi va respecta alegerea pe care oamenii au făcut-o. Dar deoarece ca urmare a mijlocirii Sale, Dumnezeu I-a acordat dreptul de a fi Împăratul peste împărăţia omenească împreună cu puterea şi slava de împărat, Domnul Isus vine ca să-şi salveze pe aceia care L-au ales pe El ca Domn şi Împărat.
Astfel toţi membrii împărăţiei Sale vor fi luaţi de pe acest pământ. Cei care au adormit somnul morţii, vor fi înviaţi, iar cei care sunt în viaţă vor fi transformaţi primind trupuri nesupuse putrezirii, şi împreună vor întâmpina pe Domnul în văzduh (1 Corinteni 15,51-52; 1 Tesaloniceni 4,15-17). Aceasta pentru că cei care sunt rămăşiţa în viaţă sunt în primejdia de a fi omorâţi prin decretul de moarte (Apoc.13,15) şi pentru că omenirea este în pragul sinuciderii ei, având cuţitul într-o mână, şi fiind cu degetul celeilalte mâini pe butonul declanşării dezastrului atomic nuclear (Apoc. 16,14-16; Apoc. 11,19).
În timp ce oamenii prin elitele lor militare sunt adunaţi pentru război în Orientul Apropiat (Armaghedon), are loc apariţia Domnului Isus cu toţi îngerii Săi, apropiindu-se de pământ cel mai mult în regiunea Orientului Apropiat (Palestina), adică de acolo de unde S-a înălţat la cer. Cei necredincioşi probabil vor considera venirea Domnului Isus ca fiind o invazie de extratereştrii care vin să cucerească pământul şi vor întâmpina cu foc alaiul ceresc. Domnul Isus însă nu va răspunde cu foc, pentru că nu acesta este scopul venirii Sale.
De fapt, Domnul nu a fost de găsit în foc nici pe vremea lui Ilie, cu toate că Ilie prin rugăciune a făcut să cadă foc din cer înaintea oamenilor. Ilie este oarecum un prototip al rămăşiţei de la sfârşit (1 Regi 19,11-12).

De ce oamenii din ultima generaţie, şi care vor fi în număr de multe miliarde, vor fi omorâţi de două ori, odată la venirea lui Isus, şi apoi vor fi înviaţi după o mie de ani pentru a fi din nou omorâţi. Poate fi acesta un Dumnezeu drept, care îi omoară pe oameni de două ori pentru aceleaşi păcate ?
Nu, nicidecum! Dumnezeu nu-i va omorâ de două ori pe cei din ultima generaţie. Nu Dumnezeu este vinovat pentru nebunescul arsenal nuclear pe care oamenii şi l-au construit, şi cu atât mai mult nu Dumnezeu va apăsa pe detonatoarele care vor produce dezastrul nuclear al iazului de foc. Primul iaz de foc va fi produs de către oameni şi va fi declanşat de oameni. Acest fapt reiese chiar din descrierea viziunii redată în Apoc.19,20: "Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins, proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă." Din text nu reiese că iazul de foc este realizat de Dumnezeu, aşa cum reiese clar acest lucru atunci când este descris cel de al doilea iaz de foc de la sfârşitul mileniului în Apoc 20,9-10: "Din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit. Şi Diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă."
Pentru binele şi fericirea întregului Univers, Dumnezeu va trebui să facă o judecată şi va trebui să nimicească păcatul şi pe cei care sunt de partea păcatului. Această lucrare pe care Dumnezeu în dreptatea cârmuirii Sale va trebui să o săvârşească, va fi o "lucrare străină" de firea şi caracterul Său care este iubire.

Organizaţia Martorilor lui Iehova, cât şi unele biserici creştine, consideră perioada de timp a celor o mie de ani, ca fiind o perioadă de pace universală şi de înflorire a pământului. De ce Adventiştii de Ziua Şaptea susţin că timp de o mie de ani pământul va fi pustiu şi gol ?
Capitolul 20 din Apocalipsa, care vorbeşte despre mileniu, este redat de Apostolul Ioan în termeni metaforici, ca urmare a descrierii unor viziuni în care se foloseşte limbajul metaforic cu care Ioan era deja familiarizat. Lanţul mare pe care îngerul îl ţinea şi cu care Balaurul a fost legat pentru o mie de ani, este lanţul evenimentelor catastrofale care sunt înlănţuite între ele strângându-se în jurul balaurului pentru ca apoi lacătul să fie încuiat cu cheia pe care îngerul o ţinea în mână.
Dumnezeu este la cârma Universului controlând prin îngerii săi tot ce se întâmplă pe pământul nostru. Prin evenimentele catastrofale pe care oamenii în ura lor satanică le-au declanşat, s-a ajuns la nimicirea oricărei forme de viaţă , pământul devenind pustiu şi gol ca înainte de creaţiune. Genesa 1,2: "Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric." Toţi oamenii fiind morţi, Satana nu mai are pe cine ispiti sau înşela, şi el este astfel legat în activitatea lui. Înţelegerea faptul, că legarea lui înseamnă moartea tuturor oamenilor de pe pământ, este demonstrată de versetele care urmează mai jos în cap. 20 vers. 7-8: "Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat; şi va ieşi din temniţa lui ca să înşele neamurile". Vers. 5: "Ceilalţi morţi nu au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani."
Pentru a înţelege corect Biblia, ştim cu toţii că trebuie să apelăm şi la alte texte care vorbesc despre aceleaşi lucruri. Profetul Ţefania în cap. 1 vorbeşte foarte clar despre evenimentele finale ale omenirii. Ţefania 1,15: "Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz şi de groază, o zi de pustiire şi nimicire, o zi de întunerec şi negură, o zi de nori şi de întunecime." Ţefania 1,2: "Voi nimici totul de pe faţa pământului, zice Domnul." Atunci când este adus în discuţie acest text din care reiese nimicirea totală de la sfârşit, Martorii lui Iehova spun că această nimicire totală se referă nu la distrugerea finală ci la distrugerea care a avut loc la potop.
Textul care urmează, versetul 3, nu ne permite această interpretare: "Voi nimici oamenii şi vitele, păsările cerului şi peştii mării, pietrele de poticnire, şi pe cei răi împreună cu ele; voi nimici cu desăvârşire pe oameni de pe faţa pământului, zice Domnul." Este cum nu se poate mai clar că nu este vorba despre potop, pentru că la potop nu au fost nimiciţi peştii mării şi profetul Ţefania a trăit cu mult timp după potop. Şi de fapt nici nu sunt acestea cuvintele profetului Ţefania ci ale Domnului, care doreşte să să se ştie bine că în ziua aceea de necaz şi groază se va produce o nimicire totală a omenirii şi chiar şi a faunei terestre şi a vieţuitoarelor din apă. Paragraful nu poate fi cu referire la Palestina sau o altă ţară din regiune, pentru că se specifică "de pe faţa pământului". Este de fapt o nimicire a creaţiunii lui Dumnezeu.

Nimicirea totală a pământului şi a vieţii de pe acesta era considerată ca fiind imposibilă. Cine ar putea să omoare pe toţi oamenii de pe pământ deodată, toate animalele şi păsările de pe pământ deodată şi mai cu seamă toate vieţuitoarele apelor şi a oceanului planetar deodată? Cele şapte plăgi de la sfârşit, şi chiar şi ultima cu marele cutremure şi cu grindina catastrofală nemaipomenit de mare, nu vor putea fi capabile să distrugă ultima pereche de oameni, de animale sau păsări şi cu atât mai puţin de vieţuitoare acvatice care nu sunt prea vulnerabile la cutremure şi la grindină, ori cât de mare ar fi ea. Dacă numai o pereche de oameni ar scăpa nevătămaţi atunci perpetuarea şi repopularea pământului ar fi posibilă. Doar Dumnezeu poate distruge totul şi cu desăvârşire, dar poate un Dumnezeu Creator şi iubitor să-Şi distrugă cu desăvârşire creaţiunea Sa?
Răspunsul este "Nu!" Aşa cum am spus şi mai sus, Dumnezeu nu-Şi va distruge propria Sa creaţiune. Dacă Dumnezeu ar intenţiona acest lucru, atunci El ar putea distruge chiar planeta noastră şi tot sistemul nostru solar într-o clipă. Dar El nu va şterge din univers sistemul nostru solar şi pământul ci doar păcatul şi urmele lui. Cu atât mai mult nu va face acest lucru la a doua Sa venire, care are ca scop declarat salvarea rămăşiţei aflată în primejdie de moarte şi luarea cu El la cer a celor credincioşi din toate timpurile.
Ioan 14,1-3: "Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. . Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi."
Dacă Dumnezeu ar fi intenţionat ştergerea sistemului nostru solar, atunci aceasta ar fi ocazia cea mai potrivită, întrucât sfinţii sunt cu toţii luaţi la cer. Că pământul şi sistemul solar vor rămâne aşa cum au fost create de Dumnezeu, reiese din însuşi faptul că se vorbeşte de o mie de ani, adică de o mie de rotaţii ale pământului în jurul soarelui. După o mie de ani pământul va fi curăţit de păcat şi reînoit. Apoc 21,1-5: "Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou (kainos = înoit ) . . Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis 'Iată Eu fac toate lucrurile noi' Şi a adăugat: 'Scrie, fiindcă aceste lucruri sunt vrednice de crezut şi adevărate'".

Dacă prin cele şapte plăgi pământul va fi pustiit de viaţă, cum se face că în Apoc. 16,21, deci după consumarea tuturor plăgilor, mai sunt totuşi oameni care vor huli pe Dumnezeu din pricina ultimei plăgi ?
Biblia are perfectă dreptate atunci când ne spune că vor mai fi oameni care vor huli pe Dumnezeu din pricina grindinei din plaga a şaptea. Căderea unei grindine de mărime nemaiîntâlnită în istorie ar putea fi explicată ştiinţific foarte plauzibil, dacă considerăm recurgerea la armamentul nuclear al oamenilor. Multe din ogivele nucleare transportate de rachetele intercontinentale ar putea fi deturnate în ocean producând nu numai distrugerea faunei acvatice, ci şi evaporarea simultană a unor uriaşe cantităţi de vapori de apă, care venind în contact cu temperaturile foarte scăzute ale vidului cosmic ar produce grindina de mari dimensiuni. Multe din ogivele nucleare ale rachetelor intercontinentale vor fi întâmpinate de sistemul de apărare anti-rachetă, producând explozia lor în atmosfera terestră sau în cosmos, care va face ca atmosfera terestră să fie exfoliată aşa cum ne spune Apoc. 6,14: "Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul". Aceasta va produce pe pământ ceea ce oamenii de astăzi numesc iarna nucleară sau atomică.
Faptul că vor mai fi oameni pe pământ chiar după declanşarea războiului nuclear şi realizarea iazului de foc despre care vorbeşte Biblia în Apoc. 19,20, rezultă cu claritate din relatările capitolului 18 din Apocalipsa, versetele 9,10,15,17,18 unde se spune că anumite categorii de oameni numiţi, împăraţii pământului, negustorii pământului cât şi transportatorii pe mare, "vor vedea fumul arderii ei" (a cetăţii celei mari) şi "vor sta departe de frică să nu cadă în chinul ei". Din relatările Bibliei înţelegem că vor fi aruncate în iazul de foc fiara şi proorocul mincinos, adică Europa şi America de nord, iar "ceilalţi", partea răsăriteană adică partea totalitară cât şi lumea a treia vor fi şi ei ucişi ca urmare a radioactivităţii pe măsură ce smogul radioactiv ajunge la ei.
Distrugerea "Cetăţii celei mari" (Europa) va fi năpraznică. Apoc18,10.19: "Într-o clipă ţi-a venit judecata!" şi "într-o clipă ai fost prefăcută într-un pustiu". Rapiditatea cu care va fi distrusă Cetatea cea mare poate fi explicată numai dacă admitem că această distrugere va fi de natură atomică, nucleară. Dacă această distrugere ar fi făcută de Dumnezeu, atunci ne-am putea întreba, de ce nu sunt distruşi deodată toţi oamenii de pe suprafaţa pământului? Dumnezeu are capacitatea de a face deodată acest lucru. Dar pentru că aceasta este făcută de oameni, aceştia nu au această capacitate. Se are în vedere cine va arunca primul . dar nici cel ce va arunca primul nu va scăpa ci va suporta consecinţele fatale care vor duce la pustiirea pământului. Apoc.18,19: "ai fost prefăcută într-un pustiu".
Astfel, chiar dacă oamenii s-ar ascunde în peşterile munţilor pentru a scăpa de grindina finală, chiar dacă s-ar ascunde în submarine propulsate nuclear pentru a scăpa de grindină şi cutremure, chiar dacă s-ar ascunde în buncăre anti-atomice cu provizii alimentare pentru zeci sau sute de ani cu energie calorică necesară pentru a face faţă iernii atomice sau aer condiţionat pentru sute de ani, ei tot nu ar putea supravieţui dezastrului nuclear final pentru că ar îmbătrâni, nu ar mai putea procreea şi ar trebui să moară de bătrâneţe.
De fapt toate cele comentate mai sus sunt doar rezultatul unui studiu deductiv al profeţiilor apocaliptice care nu urmăresc să fie un manual de predicţie asupra sfârşitului planetei noastre. Apocalipsa ca şi toate profeţiile lui Daniel vizează soarta poporului lui Dumnezeu, a Bisericii Sale pe acest pământ. Şi vorbind despre aceasta, profeţiile explică cadrul istoric necesar pentru a ne face să înţelegem conjuctural soarta Bisericii. Sunt amintite tangenţial fragmente ale istoriei universale, şi deci nu ne putem aştepta de la profeţiile biblice ca ele să fie un manual de istorie universală.
Descoperind care va fi în final soarta Bisericii decăzute de la adevăr, Ioan vede cum va fi judecată Biserica, adică femeia desfrânată, şi prin cine va lucra Dumnezeu executarea sentinţei. Apoc.17,16.12.13: ne spune că: "Cele zece coarne, pe care le-ai văzut (.sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara. Toţi au acelaş gând, şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor.) şi fiara, vor urâ pe desfrânată, o vor pustii, şi o vor lăsa goală, carnea ei o vor mânca, şi o vor arde cu foc". Acelaş lucru ne spune Apoc. 18,8: "Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei; moartea tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc pentru că Domnul Dumnezeu care a judecat-o este tare."
Citind cu atenţie textele de mai sus, ne-am putea desigur întreba: cum poate fi carnea femeii desfrânate, care a fost deja mâncată de către fiară, să mai fie arsă în foc? Probabil se vor grăbi să spună unii, este o greşală de redactare a textului care ar fi trebuit să menţioneze că o vor arde cu foc, şi o vor mânca. Şi totuş textul este formulat foarte corect. Dumnezeu urmărind până la capăt soarta femeii desfrânate, ne spune şi ce se va întâmpla cu carnea care a fost mâncată de către fiară. Fiara ( Apoc.13,3; Apoc.16,13; Apoc. 19,20) sau coarnele (Apoc. 17,12-13) vor fi şi ele arse în foc. Deci carnea femeii va fi arsă odată cu arderea fiarei care a devorat-o.
Cetatea cea mare nu va mai fi de găsit nici chiar după ce a fost devorată, pentrucă va fi arsă de tot în foc. Apoc 18,21: "Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit." Despre distrugerea şi arderea cetăţii celei mari profeţia ne spune că va fi efectuată în mod subit, inopinat şi năpraznic. (Apoc.18,10.19: "într-o clipă" sau Apoc.18,17:"Atâtea bogăţii într-un ceas s-au prăpădit!") Timpul de un ceas pe care îl menţionează versetul 17 se poate referi la perioada de "un ceas" menţionată în Apoc. 17,12 , adică la perioada scurtă de cca 15 zile (o zi profetică = un an calendaristic de 360 zile, un ceas profetic = 15 zile calendaristice, adică 360 zile împărţit la 24 = 15 zile ), perioadă în care femeia va fi judecată ca urmare a primiri puterii totalitare sau împărăteşti de către cele zece coarne ale fiarei.

Această nouă definire a interpretării iazului de foc, ne poate ajuta să înţelegem mai corect alte pasaje ale Apocalipsei care până acum nu erau suficient de bine înţelese ?
Desigur, şi în fond aceasta poate fi dovada veridicităţii acestei interpretări. Orice nouă interpretare a unui pasaj vizionar trebuie să se încadreze în tabloul vizionar existent şi să aducă un plus de claritate acestuia. Dacă prin noutatea sa explicativă, această interpretare nu se încadrează în nici unul din pasajele existente, bine înţelese până acum, aceasta trebuie să fie deocamdată reţinută, în aşteptarea unor redefiniri ulterioare care asociindu-se cu acesta să-i determine includerea în interpretarea tabloul vizionar total. În cazul nostru, am putea să remarcăm încă cel puţin două coincidenţe explicative, aceea din Apoc. 8,3-5 şi Apoc.14,18.
Paragraful din Apoc. 8,3-5 intervine în contextul ruperii peceţii a şaptea, care are ca urmare tăcerea din cer de aproape o jumătate de ceas (Apoc. 8,1-3). Pe timpul acestei tăceri, care este considerată de toţi interpreţii adventişti cunoscuţi de mine, ca fiind timpul în care Domnul Isus împreună cu toţi îngerii Săi se îndreaptă spre pământ, Ioan care se afla răpit în viziune în ceruri notează două schimbări ale tabloului vizionar: vede cum celor şapte îngeri care "stau înaintea lui Dumnezeu" "li s-au dat şapte trâmbiţi" şi vede de asemenea, venirea unui "alt înger care s-a oprit în faţa altarului, cu o cadelniţă de aur în mână. I s-a dat tămâie multă, ca să o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunele tuturor sfinţilor. Apoi îngerul a luat cadelniţa , a umplut-o din focul de pe altar, şi l-a aruncat pe pământ. Şi s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pământ." (Vezi comentariul din lucrarea mea Cele şapte trâmbiţi.)
Tămâia despre care se spune că a fost dată îngerului cu cădelniţa, este posibil să fie din partea celor 24 de bătrâni, pe care Ioan i-a văzut încă de la începutul viziunii sale din cer, stând împrejurul Scaunului de domnie (Apoc. 4,4), şi având "potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunele sfinţilor"(Apoc. 5,8). Domnul Isus, care a primit puterea împărătească, şi care se îndreaptă urmat de alaiul Său împărătesc spre pământ pentru a-Şi salva poporul Său aflat pe pământ în mare strâmtorare şi primejdie de moarte, a rânduit un înger care pe timpul acesta scurt de aproape o jumătate de ceas, să ţină legătura rugăciunilor sfinţilor cu Dumnezeu. În acest moment de mare criză, sfinţii mai mult poate ca oricând, au nevoie ca rugăciunile lor să ajungă înaintea lui Dumnezeu. Atunci când Domnul Isus a ajuns în atmosfera terestră şi sfinţii sunt salvaţi, rugăciunele lor vor înceta pentru că ei sunt împreună cu Domnul Isus. Atunci probabil îngerul "a luat cadelniţa, a umplut-o cu focul de pe altar, şi l-a aruncat pe pământ".
Focul a fost acela care a putut mistui firea pământească, prefigurată prin lemnul copacilor care cresc pe pământ şi care vor putrezi sau se vor lăsa a fi transformaţi în tăciuni. Tăciunii aprinşi (Zaharia 3,2) vor putea ajunge înaintea lui Dumnezeu prin rugăciunele lor, simbolizate prin fumul de tămâie frumos mirositoare care este primit de Dumnezeu. Aceia care au dispreţuit harul lui Dumnezeu şi nu s-au lăsat mistuiţi de focul Duhului Sfânt pe altarul lui Dumnezeu, vor fi mistuiţi de focul iazului de foc.
Probabil că în administrarea cerului sunt rânduite diferite responsabilităţi pentru anumite sectoare de activitate. Tot aşa, şi noi oamenii a trebuit să facem în cadrul administraţiilor noastre statale, diferite ministere. Acestea coordonează toate activităţile care au legătură cu obiectul responsabilităţii lor. În Apoc.16,5 este numit "îngerul apelor", iar în Apoc.14,18, "îngerul care are stăpânire asupra focului". Aruncarea pe pământ a focului, în cazul nostru, poate semnifica aprobarea îngerului care coordonează evenimentele finale de pe pământ care au legătură cu focul.
Acum putem înţelege mult mai bine de ce Apoc. 14,18 ne vorbeşte despre intervenţia îngerului care are stăpânire asupra focului şi care a ieşit din altar. Acest înger "a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit 'Pune cosorul tău cel ascuţit şi culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei sunt copţi'" Culegerea strugurilor viei este pusă în paralelă cu secerişul holdei. Dacă în cazul secerişului am considerat că înseamnă desprinderea definitivă şi irevocabilă a spicelor de rădăcinele lor pământeşti şi simbolizează sigilarea finală a sfinţilor aflaţi în viaţă la venirea Domnului, culegerea strugurilor viei pământului (Isaia 5) poate semnifica sigilarea celor necredincioşi cu semnul fiarei.
Mai departe, textul ne spune că strugurii viei pământului au fost aruncaţi în teascul mâniei lui Dumnezeu, care urmează să fie călcat în picioare afară din cetate. Aşa cum comentam chiar şi în cadrul acestei lucrări, călcarea în teasc, din care va curge sânge, înseamnă declanşarea conflictului de la Armaghedon care va începe cu armament clasic ultra-modern provocând un mare măcel uman, şi va continua cu recurgerea în disperare de cauză şi inconştienţă totală, iresponsabilă şi necontrolată, la folosirea arsenalului nuclear, provocând iazul de foc. Iată deci de ce este menţionat şi implicat în acest pasaj, îngerul care are stăpânire asupra focului.O altă explicaţie, în ceia ce priveşte menţionarea cu această ocazie (a desfăşurării evenimentelor finale), a îngerului care are stăpânire asupra focului şi care iese din altar, este greu de găsit.

O ultimă întrebare, pe care cineva dintre fraţii noştri de credinţă, dintr-un înţelept simţ conservator ar putea să o pună ar fi aceasta: cu ce ne ajută în mod practic în viaţa noastră de credinţă, această nouă înţelegere şi interpretare a naturii şi producerii iazului de foc din evenimentele finale? Nu ar fi mai bine să rămânem la ceea ce am înţeles până acum, iar acolo unde nu am înţeles să avem credinţă că Dumnezeu le ştie pe toate?
Pentru a fi credibili, trebuie să gândim în termenii descoperirilor actuale. Ca susţinători ai Bibliei avem toate şansele de a fi consideraţi anacronici şi rămaşi în urmă. Omul modern totdeauna a avut sentimentul superiorităţii în discuţiile cu cei credincioşi pe care i-a tratat ca pe nişte retrograzi sau în cel mai bun caz, ca pe nişte oameni neinformaţi la zi. Aceasta este în definitiv treaba lor, noi însă nu trebuie să fim pentru ei pietre de poticnire. Totdeauna adevărata religie a fost în perfect acord cu adevărata ştiinţă, iar falsa religie a fost în perfect acord cu falsa ştiinţă. Oferind celor credincioşi din alte religii sau celor necredincioşi, un răspuns logic, textual, raţional, şi care ţine pasul cu realităţile din jurul nostru, vom da posibilitatea ca Duhul Sfânt să poată lucra cu putere la inimile acestor oameni. Noi pentru aceasta suntem trimişi în lume. Să ne ferească Dumnezeu ca prin comoditatea de a nu studia, sau prin lipsa noastră de judicioasă flexibilitate să devenim pietre de poticnire pentru alţii.
Biserica lui Dumnezeu, poporul Său aşteptător al revenirii Sale, adică aceia care sunt chemaţi să pregătească calea revenirii Domnului Isus, trebuie să cunoască cât mai exact timpul profetic în care se află. Necunoscând timpul profetic în care se află, ei nu vor face pregătirea pe care acest timp o pretinde de la ei. Timpul profetic în care noi trăim este cel descris în Apoc. 7,1-3, în care cei patru îngeri ţin cele patru vânturi pentru a se putea face sigilarea. Fără sigilarea finală nu este posibilă, Ploaia Tîrzie, fără Ploaia Târzie nu se poate face Marea Strigare pentru a se putea termina sigilarea. Fără terminarea sigilării nu se poate închide timpul de har. Fără închiderea timpului de har Domnul Isus nu poate reveni. Iată cum prin o naivă inconştienţă a timpului în care trăim şi a datoriei pe care o avem noi faţă de acesta, putem ţine pe loc planul de mântuire şi venirea Domnului.
Cunoscând bine acest timp, reiese că datoria noastră prioritară în acest moment este de a cere de la Dumnezeu binecuvântarea Duhului Sfânt prin care să obţinem biruinţa totală, definitivă şi permanentă asupra păcatului, pentru a putea primi sigilarea finală şi pentru a putea avea loc marea strigare care va face ca pământul să se lumineze de slava lui Dumnezeu. Câţi dintre noi ne rugăm zilnic pentru această biruinţă, câţi dintre noi ne autoverificăm zilnic dacă mai avem încă păcate în viaţa noastră de zi cu zi, conştienţi fiind că Duhul Sfânt nu va admite ca să fie sigilat un vas care mai este încă mânjit de păcat.
De altfel, mulţi dintre noi, nici nu prea cred că se poate trăi o viaţă fără de păcat. Au apărut chiar învăţături, sau precursori doctrinari, care dacă sunt acceptate, conduc la concluzia afirmată sau intimă, că nimeni în afară de Domnul Isus nu a putut şi nici nu va putea trăi o viaţă fără păcat şi că noi nu putem să fim decât doar nişte păcătoşi iertaţi, care vom continua să păcătuim chiar până la arătarea Domnului Isus pe norii cerului. Discuţia pe această temă este destul de lungă şi nu face obiectul temei noastre. Aceia, care nu sunt în clar cu această problemă fundamentală, vor putea foarte uşor să fie amăgiţi de Satana, şi bineînţeles nu vor avea nici o atracţie pentru a cunoaşte timpul profetic în care trăim şi nici pregătirea pe care acesta o necesită. Şi cum ar putea fi cunoscut timpul profetic al zilelor noastre, dacă nu avem o claritate în ceea ce priveşte profeţiile Apocalipsei.
Explicaţiile multor fragmente ale acestor profeţii au rămas îngheţate la nivelul începutului de secol XX, iar marea parte a comentatorilor ce au urmat, au preferat să adopte moda interpretării spirituale, în anumite puncte cheie ale problematicii profeţiilor finale, cum sunt războiul de la Armaghedon, cine sunt cei 144.000, sau chiar despre revenirea Domnului. Astfel conform acestor înterpretări, războiul de la Armaghedon trebuie să fie înţeles ca fiind un război spiritual dintre bine şi rău, adică nu o confruntare militară ci una ideologică. Cei 144.000 sunt doar un număr simbolic ce nu are nimic de a face cu realitatea, iar venirea Domnului este de fapt "venirea împăraţilor din răsărit" etc.
Este un proverb în limba română care spune "Cine s-a fript cu ciorba, va sufla şi în iaurt". Desigur, este foarte bine să nu facem profeţii hazardate, dar aceasta nu înseamnă să lăsăm la o parte împliniri ce au loc sub ochii noştri. Cei care cu adevărat iubesc venirea Domnului, vor iubi studiul profeţiilor, mai ales a celor referitoare le venirea Domnului Isus, chiar dacă uneori se mai fac unele erori de interpretare. Chiar şi oamenii de ştiinţă recurg la anumite ipoteze de lucru care-i va ajuta să ajungă în final la adevărul ştiinţific urmărit. Nimeni dintre geografi nu s-a supărat într-atât pe cei care au desenat primele hărţi ale continentelor, încât descoperind pe ici pe colo unele erori, să le arunce cu totul în coşul de gunoi. Ei s-au folosit de aceste hărţi, pe care apoi le-au corectat, şi numai în felul acesta noi cei de astăzi putem să beneficiem de exactitatea cartografică modernă.
Creştini bisericii primare aşteptau ca revenirea Domnului Isus să aibă loc în timpul generaţiei lor şi se salutau între ei cu salutul "Maranatha", adică Domnul nostru vine. Apostolul Pavel, deşi avea dorinţa fierbinte de a fi în viaţă la venirea Domnului, este conştient că va trebui să treacă la odihnă înainte de acest eveniment măreţ, şi chiar sfătuieşte pe alţii să nu se lase amăgiţi de unele comentarii care considerau că "ziua Domnului ar fi şi venit chiar" (2 Tesaloniceni 2,1-3). El consideră că trebuiau să fie împlinite anumite profeţii, care pe vremea lui nu erau încă împlinite.
Nu cred că apostolul Pavel şi nici creştinii din biserica primară, au gândit că până la venirea Domnului vor mai trece aproape 2000 de ani. Principiul enunţat de Pavel cere din partea credincioşilor entuziaşti să ţină seamă de împlinirea tuturor profeţiilor care trebuie să se împlinească, şi numai după aceea să să se pronunţe cu aproximaţie la venirea Domnului. Domnul Isus ne-a spus clar că nimeni nu ştie nici ziua, nici ceasul venirii Domnului (Matei 24,36). Ceea ce putem noi face este să privim evenimentele din jurul nostru: "Tot aşa şi voi când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi" (Matei 24,33).
Marea dezamăgire de la 1844 a pionierilor Bisericii Advente ar fi putut fi evitată, spunem noi acum, dacă s-ar fi ţinut seama de principiul stabilit de Pavel. Erau o mulţime de profeţii care nu se împliniseră: unirea bisericilor, apariţia comunismului ca stat, unirea Europei, decretul duminical, sigilarea, şi mai ales cele şapte plăgi.
O altă interpretare greşită a fost făcută în legătură cu profeţia referitoare la Apoc. 7,1-3, privitoare la cei patru îngeri cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, şi care au fost opriţi pentru a se putea face sigilarea finală. Această perioadă de pace mondială nu putea fi aplicată la timpul înainte de 1945, adică atunci când a fost explodată prima bombă atomică la Hiroşima, şi am intrat în epoca energiei nucleare. Abia atunci omenirea a început să fie capabilă să vatăme cu adevărat pământul şi marea. Cei care au crezut că această perioadă de pace se aplica omenirii la începutul secolului XX s-au înşelat, pentru că rând pe rând s-au aprins două războaie mondiale care au contrazis aplicarea profeţiei din Apoc. 7. Numai cei care acceptă explicaţia generală a iazului de foc nuclear pot avea o coerentă aplicaţie a profeţiei din Apoc 7,1-3.
Ştiind cu precizie că noi ne aflăm acum chiar în acest timp profetic, vom intensifica pregătirea noastră pentru împlinirea pasului următor care este începerea sigilării finale a celor aflaţi în viaţă pe pământ. Ştim că sigilarea va începe cu cei credincioşi (Ezechiel 9,4-6) şi va continua cu toţi cei care vor fi în viaţă, cu închiderea timpului de har şi căderea celor şapte plăgi. Primii care vor fi sigilaţi vor fi cei 144.000, care vor fi iniţiatorii şi promotorii Marei Strigări, ei vor fi primul rod, primul snop, primii care au fost desprinşi de rădăcinele lor lumeşti şi consacraţi pentru a face parte din aceia care î-L vor urma pe Domnul Isus oriunde va merge El, aşa cum cei doisprezece ucenici L-au urmat la începutul lucrării Sale pe acest pământ (12x12x1000 = 144000).
Cea mai mare nevoie a timpului nostru profetic în care trăim este deci biruinţa totală, permanentă şi definitivă asupra păcatului, astfel ca Domnul Isus prin Duhul Său Cel Sfânt să ne poată sigila cu sigilarea finală. Aceia care nu cred că este posibilă o viaţă fără de păcat, nu se vor ruga cu stăruinţă pentru a primi puterea de biruinţă, nu vor fi niciodată pregătiţi pentru încheierea timpului de har şi mai mult, prin atitudinea lor vor sfida, vor ignora puterea lui Dumnezeu care ne-a fost promisă.

Sunt sigur că mulţi dintre D-voastră mai au o întrebare: este studierea profeţiilor o problemă de mântuire ?
Această întrebare este pusă de obicei la terminarea unor discuţii privitoare la subiecte cum ar fi purtarea de podoabe, mâncarea de carne, fumatul, vestimentaţia, muzica uşoară etc, pe care noi le numim într-un cuvânt standarde. Aceeaşi întrebare este pusă şi în ceea ce priveşte studiul profeţiilor. Pot fi considerate acestea ca având importanţă mântuitoare? Răspunsul este acelaşi ca şi în cazul standardelor: nu standardele sau studiul profeţiilor ne vor mântui, pentru că mântuirea se obţine numai prin credinţă. Dar standardele şi studiul profeţiilor ne vor aduce mai repede, mai sigur şi la timp în faţa porţilor Împărăţiei cerurilor. Intrarea pe aceste porţi se va face însă numai prin credinţă.
Este ca şi cum noi vrem să prindem trenul care merge la Cluj. Unii vor prefera un taxi, alţii vor fi nevoiţi să meargă pe jos şi vor lua cu ei o busolă sau o hartă, însă nici taxi-ul, nici busola sau harta nu ne vor duce la gară. Acestea doar ne vor aduce mai sigur şi la timp la ora când trebuie să prindem trenul spre Cluj. Sunt şi unii, care de fapt nici nu sunt prea dornici să prindă trenul de Cluj, ei vor renunţa la taxi, pentru că acesta îi costă ceva, vor renunţa la hartă sau la busolă pentru că sunt cam grele şi au alte bagaje mai importante de dus la care nu pot renunţa, considerând că ei ştiu mai bine drumul, sau că vor întreba pe drum. Oricum, ajungerea la Cluj nu constă nici în taxi, nici în hartă şi busolă. Dacă nu se vor opri pe drum sau dacă nu se vor orienta greşit, ei vor putea ajunge la gară, numai că vor ajunge prea târziu când trenul care putea să-i ducă la Cluj va fi demult plecat.

Satana ştie să joace cartea timpului, şi are foarte mare succes cu foarte mulţi dintre noi, care uităm că suntem oameni muritori şi nu avem la dispoziţie decât un timp foarte limitat al vieţii noastre în care hotărâm mântuirea sau pierderea acesteia. Standardele şi studiul profeţiilor sunt pentru cei sinceri şi doritori de mântuire cu orice preţ din partea lor. De fapt, dacă preţul mântuirii noastre a costat atât de mult încât a fost plătit cu însuşi sângele Domnului Isus, este o blasfemie să negociem cu Dumnezeu asupra minusculului mărunţiş pe care noi trebuie să-l plătim pentru a demonstra că dorim cu adevărat să fim împreună cu Salvatorul nostru.

10 comentarii:

  1. Interesant articol, cu toate ca nu prea cred ca in curand va avea loc vreun razboi in iran. Apropo care din organizatiile religioase ar "fi mai aproape" de adevar? dupa parerea ta ca vad ca expui
    unele viziuni ale lor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Secretele Sistemului23 ianuarie 2012, 23:33

    Adevarul este ,ca intotdeauna ,undeva la mijloc..Iar in privinta Iranului,personal sunt la polul opus.Cred ca lunile sunt numarate pana cand va incepe un razboi devastator..Se tot spune ca nu se va ajunge acolo pt ca ar fi niste consecinte nedorite de Occident in primul rand,apoi chiar si de Iran. Uitam insa ca toate aceste state,Rusia,China,Iran SUA,Anglia etc...sunt doar niste unelte pentru cei care sunt la panoul de comanda.Sunt doar niste piese pe o tabla de sah,iar fiecare are rolul sau.Iranul e nebunul,China e tura,Rusia e Calul ,Sua e regele,pionii suntem noi ,Turcia etc...Iar daca un astfel de razboi va declansa haosul in lume...lor(OculteI) nu le pasa.Nu se vor opri pana nu isi vor duce maretul plan la capat.De aceea cred,ca suntem in pragul unui eveniment istoric..Poate se va int maine poate peste 5 ani,un lucru e cert insa:aceasta generatie va fi martora celui mai devastator razboi din istoria omenirii..Imporant este inca sa nu ne piedem credinta sub nicio forma!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Faci cumva parte din FSB sau te autoindoctrinezi cu ceea ce citesti?ai fost cumva la o conferinta dintre hu jintao si vladimir putin?daca nu,relax.ai participat cumva la o conferinta a grupului bilderberg sau G8?Sua e regele?poi daca e sua regele de ce nu trece peste cuvantul rusiei?foarte interesant,citind prima oara acest blog mi s-a parut interesant dar vazand ca ai zis ca sua e regele nu voi mai intra aici niciodata pentru ca se vede ca nu prea stii nimic.Ca sa fim logici Sua nu exista man,Sua se va duce dracului,la ce popor de idioti au e si normal sa ii controleze pe fraieri

      cat despre razboi razboiul a inceput de mult man.e un razboi fara arme exact cum a spus maerele david icke:abordarea in pasi e mai periculoasa decat un razboi nuclear si sa nu uitam si de a 2 a varianta problema reactie solutie

      apropo de unelte man daca toate statele alea era unelte aveam deja un guvern mondial.e imposibil de afirmat ca 100 de oameni de exemplu toti vor fi de acord cu o ,,lege,,asa e si in acest caz

      un lucru e cert:multi printre care si tu subestimati puterea rusiei si ma rog sa nu arate printr-un razboi ca ea e adevaratul rege
      ceea ce zici tu am auzit de multe ori,dar e egal cu zero pentru ca turma exista restul nu mai conteaza.sper ca mi-ai inteles idea

      Ștergere
  3. Dragi mei nu vä mai läsati dusi de viziuni apocaliptice bucurativä de ziua de astäzi visati frumosul läsati apocalipsa in mintile bolnave si rugativä pentru ei sä seschimbe "de-o fi una de-o fi alta bucurosi le-om duce toate de e pace de-i räzboi"sä invätäm sä credem cä sintem nemuritori ,buni,frumosi cu multä dragoste in inimä,si Dumnezeu va schimba acest pämin dupä voia lui .

    RăspundețiȘtergere
  4. Dragule anonim,daca ai gandirea asta esti ca si pierdut...Nu spune nimeni ca trebuie sa fim prapastiosi,insa trebuie sa realizem cum stau lucrurile in lume defapt,dincolo de cortina manipulatoare a mass-mediei."sa invatam sa credem ca suntem nemuritori"..Ooooo cat de gresit !! Imi pare rau ca nu-mi aduc aminte care dintre apostoli ne indemna sa traim tot timpul cu gandul la moarte pentru a pastra frica de Dumnezeu si a ramane "cuminti".Gandirea ta cu "suntem" nemuritori" nu vine decat de la cel viclean ..Daca tu crezi ca totul va fi ok,avand in vedere textele biblice si situatia lumii actuale,inseamna ca nu esti lucid..Imi pare rau daca am fost prea critic..dar...Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  5. se pare ca voi nu mai aveti nici o scapare...daca credeti toate astea

    RăspundețiȘtergere
  6. ne ramane un singur refugiu si o singura speranta..viata de apoi si faptul ca sufletul e NEMURITOR

    RăspundețiȘtergere
  7. Trebie sa-ti spun ca ai vreo doua trei teme adevarate in rest e dezamagitor site-ul asta numai religie si minciuni nu zic ca dumnezeu e mincuna dar nu e nici adevar ....daca este dovedeste-o :) sau macar argumeteaza in afara de ce zice bibilia te rog nu suntem la scoala vreau ganduri sincere

    RăspundețiȘtergere
  8. Chiar in biblie ii scris ca numai in ea sa ne incredem si nu in oameni cu invataturi false.
    In primul rand, sun profetiile implinite, ce se implinesc si se vor implinii.
    In al 2 lea rand biblia ii scrisa cu o intelepciune supranaturala( mai ales acum 2000 ani) imposibil de contestat de catre oameni tematori de Dumnezeu.
    In al 3 lea rand... Propovaduirea crucii, este o nebunie pentru cei firesti, filosofi lumestii..Tocmai ea afirma lucrul acesta, si asa si este. Etc
    Concluzie: Nu este nevoie sa Il vezi pe Dumnezeu ca sa crezi, cand El insusi este Cuvantul.

    RăspundețiȘtergere
  9. IEZERUL DE FOC EXISTA DOAR IN MINTEA PROSTILOR. BISERICA ESTE UN LOC UNDE UNII CARE NU AU FOST NICIODATA IN RAI IL LAUDA ALTORA CARE NU VOR AJUNGE NICIODATA ACOLO.

    RăspundețiȘtergere