luni, 9 ianuarie 2012

MITUL AGARTHEI, TARAMUL DIN CENTRUL PAMANTULUI !






Daca iti place acest blog,ajuta la popularizarea lui trimitand linkuri catre prieteni,apropiati etc..
Pentru parcurgerea blogului,mergeti la Arhiva , situata in partea dreapta a paginii principale.
Daca doriti sa va abonati la blogul nostru,adaugati in lista de messenger idul secretele.sistemului sau trimiteti un mail la adresa secretele.sistemului@yahoo.com.Va multumim!





Vechile scrieri ale chinezilor, egiptenilor, indienilor sau ale altor popoare, precum si legendele eschimosilor vorbesc despre marea deschidere din nord si despre un popor avansat, care traieste intr-o tara misterioasa numita Agartha. Acesta este numele general ce defineste lumea din interiorul Pamintului, precum si toate coloniile, capitala fiind Shambala, aflata in interiorul Muntelui Meru, in Tibet.

Cum e in Agartha

Teritoriul secret al Agarthei are o populatie de 20 de milioane de suflete; aici nu exista inchisoare, iar politia este asigurata de capii de familii. Milioane de dwija (de doua ori nascuti) si yoghini locuiesc in suburbiile divizate simetric in constructii subterane.

Deasupra lor se afla Trinitatea: Brahatma, caruia ii este incredintata Autoritatea, Mahatma, caruia i s-a incredintat Puterea, si Mahanga, caruia i s-a incredintat Organizarea.

Deasupra trinitatii se afla 12 membri ai Initierii Supreme, apoi un alt grup, format din 22 de persoane, imagine a celor 22 de principii ale Verbului, cu ajutorul carora Dumnezeu a creat lumea. Urmeaza apoi cei 365 bagwanda (cardinali), dupa numarul celor 365 de zile ale anului.

Agartha nu a fost intotdeauna o imparatie subterana.

Sute de ani mai tirziu, la inceputul secolului al XX-lea, Ferdinand Ossendowski, scriitor rus de origine poloneza, a hotarit sa intreprinda o periculoasa calatorie in cautarea miticului regat.

Dupa ce a strabatut platouri aride si zone dezolante, ajuns pe malurile Amurului, Ossendowski a aflat de la niste calugari despre existenta regatului cunoscut sub numele de Agartha, ai carui locuitori erau atotputernici.

Calugarii l-au condus in adincuri, unde Regele Lumii apare doar in rare ocazii, pentru a face miracole sau pentru a pronunta profetii. Iata ce scria Ossendowski in cartea sa Animale, oameni, zei (1924): Imparatia Agarthei se intinde prin tuneluri subterane, in toate partile lumii, iar cei care locuiesc aici se afla sub autoritatea Regelui Lumii.

Capitala Agarthei este inconjurata de orase in care locuiesc mari preoti, iar palatul Regelui Lumii este inconjurat de temple, unde locuiesc guru, care controleaza fortele vizibile si invizibile ale lumii si care detin in miinile lor controlul asupra vietii si mortii. In ciudate vehicule, necunoscute noua, ei sint capabili sa strabata cu viteza incredibila tunelurile subterane, care separa un oras de altul.

Agartha a intrat in subteran cu 6.000 de ani in urma. Dupa Ossendowki, Agartha nu ar fi fost intotdeauna subterana, ea devenind astfel cu 6.000 de ani in urma, pentru a-i proteja pe inteleptii sai de curiozitatea unei lumi pervertite. Conform teoriei sale dezvoltate ulterior, Ossendowski spune ca aceste teritorii nu trebuie confundate cu cele din interiorul Pamintului gol. Conform viziunii sale, este vorba despre doua lumi subterane, una situata mai la suprafata, iar cealalta in interiorul gol al Terrei.

Ştiinţa ne spune unde sunt polul nord şi polul sud: acolo unde toate meridianele se întâlnesc într-un singur punct, adică la pol. Şi totuşi, nu este curios faptul că până acum, nici-o expediţie nu a reuşit să ajungă până la poli? Studiind mostre din scoarţa pământului luate de la diferite adâncimi, putem spune că amantul este solid - cel puţin până la anumite adâncimi. Mai ştim că temperatura straturilor interne ale Pământului creşte odată cu adâncimea - cel puţin până la nivelul la care s-a ajuns. De aceea, cu toţii presupunem că Pământul este plin, până chiar şi în mijlocul lui. Vă rog să reţineţi: presupunem.

Azi se presupune că formarea planetelor duce invariabil la acest model de "planetă plină", ca o sferă solidă. Astronomii şi fizicienii cred că gazele se condensează gradat până ce se ajunge la forma de sferă solidă. Cu toate acestea, există şi alte posibilităţi. Pun pariu că nu le cunoaşteţi. Un studiu simplu al forţei centrifuge ar putea să ne înveţe pe toţi o nouă modalitate de formare a Pământului. Cu toţii suntem de acord că planeta se învârte în jurul axei sale (aşa se succed zilele şi nopţile). Cate Malone, autor al unui interesant articol intitulat "Pământul gol" (în sensul că nu este plin), arată că "forţa centrifugă determină forma uşor turtită (la poli) a planetei" (care deci nu este o sferă perfectă). Ca să vedem procesul de formare a planetei, ne îndreptăm atenţia asupra maşinii de spălat cu storcător centrifugal. Rufele din centrifugă (care pentru viitoarea planetă sunt de fapt gazele şi particulele solide şi lichide) sunt aruncate spre exterior aşa încât centrul rămâne gol. Centrul nu se mişcă. Aşa cum Pământul nu s-a oprit niciodată din rotaţia sa, la fel această maşină de spălat nu încetează să se rotească. Ce se întâmplă deci cu toate rufele din centrifugă dacă maşina nu se opreşte niciodată? Se vor înghesui spre centru ca să umple golul format? Niciodată. Vor continua să rămână la periferie, iar centrul va fi gol.

Multe popoare păstrează încă în folclor legende despre fiinţe din interiorul Pământului, aşa cum este cazul marilor insule paradisiace din nord prezente în obiceiurile populare scandinave, sau al poveştilor despre elfi, troli, pitici şi giganţi din folclorul Rusiei şi al eschimoşilor. Toate astea ne arată faptul că ideea unui Pământ gol nu este deloc nouă. În anul 1909, ghizii eschimoşi folosiţi de amiralul Peary în expediţia sa credeau că scopul călătoriei era descoperirea "marelui popor" din nord, din care ei s-au format. Există nenumărate anomalii sau situaţii ciudate în toate înregistrările primilor exploratori care s-au aventurat în Arctica sau Antarctica. Majoritatea celor care au pornit spre nord, în secolul 19, descriu mări de apă dulce şi o climă mai caldă cu temperaturi obişnuite, pe măsură ce înaintau spre pol. De asemenea, se fac referiri la nori de praf, zone întinse de zăpadă în care au găsit polen, păsări şi animale care migrează spre nord pentru iarnă, iar în blocurile de gheaţă au găsit vegetaţie şi chiar mamifere - considerate dispărute (cum este mamutul) - îngheţate. Chiar şi aisbergurile sunt anomalii pentru că sunt făcute din apă dulce în zone în care cantitatea de precipitaţii este sub 5 cm anual. Descoperirile făcute de dr. Frederick Cook şi amiralul Peary în 1908 şi 1909 au fost considerate neconcludente. Nu s-a putut demonstra că vreunul dintre ei au ajuns la polul nord.

Aşa cum afirmă dr. Raymond Bernard în cartea sa "Pământul gol", o asemenea confirmare este cu adevărat imposibilă. Este deja cunoscut pentru toată lumea că polii magnetici nu coincid cu polii geografici. Dacă Pământul ar fi plin, atunci aceştia ar coincide. Aceasta diferenţiere evidentă între polii magnetici şi cei geografici nu poate fi explicată de modelul Pământului plin, ca o sferă solidă. Explicaţia devine însă clară dacă avem în vedere existenţa deschiderilor polare (adevărate găuri în crusta planetei) care fac posibilă poziţionarea polilor magnetici undeva spre marginea acestor deschideri, aşa cum este în realitate.

În imaginea alăturată (realizată de satelitul ESSA-7 la 23 noiembrie 1968) se vede foarte clar deschiderea de la Polul Nord (în centrul imaginii). Bernard afirmă că motivul pentru care nimeni nu a ajuns până acum la polul nord sau sud este unul simplu. "Polii magnetici şi cei geografici nu coincid pentru că polii geografici se afla "în spaţiu" şi nu pe suprafaţa planetei". Aceasta datorită deschiderilor de la poli.



Cele mai recente expediţii care au mers până dincolo de polii magnetici şi care au fost date publicităţii au fost conduse de amiralul Richard E. Byrd (din Marina SUA) în 1947 şi 1956. Ca şi celelalte expediţii conduse de Byrd (din anii 1930), acestea au rămas învăluite în mister. În jurnalul de bord şi înregistrările radio de comunicare cu echipa sa, amiralul Byrd declara în 1947 că a ajuns într-o altă lume, aflată dincolo de polul nord geografic. În timpul expediţiei din Antarctica din 1956, s-a declarat la diverse posturi de radio din SUA că "pe 13 ianuarie, câţiva membri ai echipei americane au realizat un zbor de 4320 km de la baza McMurdo Sound (aflată la 640 km vest de Polul Sud şi au survolat o zonă aflată la 3680 km dincolo de pol". Iar pe 13 martie 1956, Byrd declara public că "această expediţie a descoperit un nou tărâm". Mulţi americani îşi amintesc cu emoţie declaraţiile de presă de după expediţiile amiralului Byrd. Încoronat ca cel mai mare explorator al lumii, declaraţiile lui Byrd despre noul tărâm au trezit un mare interes general. Dar, la fel de repede, orice informaţie despre Byrd a dispărut. La radio nu se mai făcea nici-un fel de comentariu, aşa încât, la scurt timp, subiectul a dispărut din atenţia publicului. Oare amiralul Byrd chiar descoperise un nou tărâm? Un tărâm care să confirme o altă viziune asupra planetei decât cea oficială?

Extras din jurnalul Amiralului Byrd

Aceasta este o transcriere a jurnalului aflată pe o bandă audio şi a fost obţinută de la "Hollow Earth Society" din Australia.

"Trebuie să scriu aceste rânduri în secret şi fără lumină. Este vorba despre zborul meu în Arctica din 19 februarie 1947. Există situaţii când omul trebuie să accepte ascunderea adevărului. Nu am libertatea de a face cunoscută următoarea relatare pe care o scriu acum. Probabil că nu va ajunge niciodată la ochii publicului, dar eu trebuie să-mi fac datoria pentru ca cineva să poată citi aceste rânduri, atunci când va veni timpul. Să sperăm că lăcomia unora care-i exploatează pe ceilalţi nu va sta în calea adevărului."

Jurnal de bord - tabăra arctică, 19 februarie 1947

"Dedesubt, peste tot numai gheaţă şi zăpadă. Am observat o uşoară coloraţie spre galben. Este dispersată după un model liniar. Modific direcţia de zbor pentru a observa mai bine această coloraţie. Există de asemenea şi o nuanţă roşu-purpurie a gheţurilor. Am încercuit această zonă de două ori şi am revenit la direcţia iniţială. Am verificat din nou poziţia avionului la tabăra de bază. Am transmis mai departe îngrijorarea mea în legătură cu ciudatele nuanţe ale zăpezii de sub mine. Atât compasul magnetic cât şi giroscopul încep să tremure şi să se zdruncine. Nu mai putem să ne conducem după aparatele de zbor. Măsor direcţia folosind compasul optic (după soare) şi totul pare în regulă. Manetele de control răspund foarte greu la comenzi, se mişcă foarte încet. Nu se mai văd însă gheţuri. În depărtare se disting munţi. Au trecut 29 de minute de zbor şi acum se văd foarte clar munţii, nu este o iluzie. Nu am mai văzut astfel de munţi, sunt foarte mici. Schimb altitudinea la 900 metri. Întâlnesc iarăşi turbulenţe puternice. Trecem peste micii munţi şi continuăm spre nord. Dincolo de munţi se vede un mic râu. O vale prin mijlocul căreia curge un râu. Nu ar trebui să existe aici nici-o vale înverzită. E ceva anormal în toată povestea asta. Ar trebui să vedem numai gheaţă şi zăpadă. Din lateral se văd păduri pe versanţii munţilor. Instrumentele au luat-o razna. Giroscopul se învârte înainte şi înapoi fără nici-o regulă".

Reduc altitudinea la 425 de metri şi fac un scurt viraj la stânga ca să văd mai bine valea de sub mine. Este verde şi are iarbă deasă. Lumina de aici pare diferită. Nu se mai vede soarele. Mai facem un viraj la stânga şi punem ochii pe un fel de animal mare aflat în vale. Pare că este un elefant. Ba nu, seamănă mai mult cu un mamut. Este incredibil, şi totuşi se află chiar aici. Reduc altitudinea la 300 de metri şi iau binoclul ca să vad mai bine animalul. E clar - un mamut. Raportez acest lucru la tabăra de bază".

"Dau peste şi mai multe dealuri înverzite. Termometrul exterior indică o temperatură de 23 grade Celsius. Ne continuăm zborul. Acum sistemele de navigare par în regulă. Nu pot să cred! Dau să contactez tabăra de bază. Aparatul radio nu funcţionează. Peisajul este mult prea nivelat decât în mod normal. În faţa vedem ceea ce pare un oraş! Este imposibil!!!"

"Avionul pare foarte uşor şi se clatină. Sistemul de navigare refuză să funcţioneze. Dumnezeule, din lateral şi din spate se apropie nave ciudate! Au forma de disc şi parca radiază ceva din ele. Sunt atât de aproape încât le văd însemnele!".

"Este un tip de swastika. Fantastic! Unde ne aflăm de fapt? Ce s-a întâmplat? Încă o dată verific sistemul de navigare. Nu răspunde nici acum. Suntem prinşi într-un fel de "plasă" invizibilă. Din aparatul de radio se aud pocnete şi apoi se aude o voce în engleză cu un uşor accent nordic sau germanic. Mesajul este: "Bine ai venit Amirale pe domeniul nostru. Te vom ateriza în exact şapte minute. Relaxează-te, eşti pe mâini bune"."

"Îmi dau seama că motoarele avionului nostru s-au oprit. Avionul este controlat din afară şi acum ia un viraj. Acum începe faza de aterizare şi avionul coboară ca şi cum ar fi într-un lift invizibil. La atingerea solului avionul abia tresare. Fac o ultima însemnare în jurnalul acesta de bord. Se apropie de avion câţiva bărbaţi. Sunt înalţi şi au părul blond. În depărtare se vede un oraş din care pulsează raze de lumina de culorile curcubeului."

"Nu ştiu ce se va întâmpla acum, dar nu văd nici-un fel de arme la cei care se apropie de noi. Aud o voce care îmi spune pe nume (cu accent german) şi-mi cere să deschid trapa avionului. Mă conformez."

Aici se termină jurnalul amiralului Byrd. Ceea ce urmează a povestit [amiralul Byrd] din memorie pentru că nu a mai scris în jurnal restul experienţei sale - şi veţi vedea de ce. Pe scurt, iată ce s-a mai întâmplat în continuare:

1. Byrd şi ajutorul său de radiocomunicaţii, care se află cu el în avion, au fost luaţi şi duşi spre oraşul luminos care părea că este făcut din cristal.

2. La sosire, cei doi sunt separaţi iar Byrd este luat pentru a se întâlni cu "Stăpânul" care l-a informat că a ajuns în "lumea dinlăuntru" şi că să nu-i fie frică - mai târziu îl vor duce înapoi la suprafaţa planetei.

3. "Stăpânul" i-a declarat lui Byrd: "Ne-aţi trezit interesul atunci când aţi detonat primele explozii atomice de la Hiroshima şi Nagasaki în Japonia. Chiar în acele momente alarmante ne-am trimis vehiculele zburătoare (flugelrads - germ.) la suprafaţa planetei ca să vedem ce aţi făcut." A continuat să vorbească despre 1945 şi a spus că au încercat să se întâlnească cu americanii dar au fost întâmpinaţi cu ostilitate. De fiecare dată când încercau, americanii trăgeau în ei şi le atacau vehiculele.

4. "Stăpânul" a explicat ca "nu avem nici-un viitor dacă vom continua cu nebunia atomică... şi că nu există nici-un răspuns în armele noastre, nici certitudini în ştiinţa noastră şi că atunci când se va declanşa războiul cel mare, nu va mai exista nici-o floare pe pământ iar toate oraşele omului vor fi nivelate, totul într-un imens haos."

5. După aceasta discuţie despre cataclismele generate de om, Byrd şi-a luat rămas-bun de la "Stăpân" şi s-a întors la avion împreuna cu ajutorul său. Imediat au fost duşi la suprafaţa planetei în acelaşi mod în care au fost aduşi. Ei aveau însă un mesaj de avertizare foarte clar despre calea omenirii. Un mesaj pentru noi.

11 martie 1947

După întoarcerea lui Byrd în SUA, a descris (ca la orice misiune) ceea ce s-a întâmplat pe parcurs şi a adăugat în jurnalul său ceea ce urmează: " Tocmai m-am întâlnit cu o echipă de la Pentagon. Mi-am prezentat descoperirea şi mesajul primit de la "Stăpân". Totul s-a înregistrat. Ei l-au contactat pe Preşedinte. Sunt reţinut acum de câteva ore. Mai exact şase ore şi 39 de minute. Sunt anchetat intens de către forţe ostile şi o echipă medicală. E un coşmar. Sunt încarcerat sub strictă supraveghere conform celor mai înalte regulamente de siguranţă internaţionala ale SUA. Am primit ordin să nu divulg nimic din mesajul primit de la "Stăpân". Incredibil! Mi s-a reamintit că sunt militar şi că trebuie să mă supun ordinelor."



24 decembrie 1956

"Ultimii ani de după 1947 nu au fost deloc buni. Aceasta este ultima însemnare în acest jurnal. În încheiere trebuie să spun că în toţi aceşti ani am păstrat secret mesajul pe care l-am primit aşa cum s-a ordonat, deşi a fost împotriva valorilor şi moralei mele. Acum presimt venirea unei lungi nopţi pentru mine, dar acest secret nu va muri odată cu mine, ci va triumfa, aşa cum adevărul triumfă totdeauna. Este singura speranţă pentru omenire. Am văzut cu ochii mei şi m-a făcut să devin liber. Mi-am făcut datoria faţă de acest monstruos complex militaro-industrial. De acum încolo lunga noapte despre adevărul Arcticii va lua sfârşit, soarele strălucitor al adevărului va răsări din nou, iar toţi cei care se află în întuneric vor eşua în planurile lor. Pentru că am văzut cu ochii mei acel tărâm de dincolo de poli, centrul marelui necunoscut". Amiralul Richard E. Byrd, Marina Statelor Unite. A fost atins Polul Nord?

O parte esenţială a viziunii despre Pământul gol este absenţa Polului Nord. Nu este un punct pe suprafaţa sa, ci o întreagă mare cu ape calde care conduce treptat spre interiorul Pământului. Poate părea foarte "obraznică" această afirmaţie, şi poate că nu vă convine deloc, dar haideţi să vedem câteva probe în acest sens.

Primul lucru demn de semnalat este faptul că busola o ia razna dincolo de cercul polar. Cel mai umil şi renumit explorator norvegian, dr. Fridtjof Nansen, şi-a pierdut încrederea în instrumentele sale în expediţia lui către Polul Nord, şi a recunoscut sincer că habar nu are unde se găsea în tot acest timp.

Februarie 1895

După ce a coborât din nava Fram, Nansen a luat-o spre nord - pentru a ajunge la pol - cu o sanie plină de provizii şi s-a întors mai târziu prin Spitzbergen trecând prin Ţinutul Franz Joseph. Din 29 martie 1895 până în primăvara anului 1896 Nansen a fost complet dezorientat! A admis că după ce a călătorit prin regiunile foarte reci, vremea s-a schimbat şi s-a încălzit mult. Mai exact, temperatura creştea odată cu noile adieri ale vântului ce veneau dinspre nord. El spunea că odată soarele a devenit insuportabil de puternic! Nansen a făcut măsurători sonore ale apei şi a descoperit că apa era din ce în ce mai caldă la adâncime. De unde venea această apă caldă? El a întâlnit animale care, după ştiinţa modernă, nu aveau ce căuta acolo. Pe 22 aprilie 1895, Nansen scrie: "Am fost foarte surprins ieri dimineaţă când am văzut urmele unui animal în zăpadă. Era vorba de o vulpe, şi mergea înspre est. Urmele erau proaspete. Ce caută o vulpe aici? Erau semne clare că nu-i lipsea hrana. Eram în apropiere de ţărm? M-am uitat în jur, dar a fost ceaţă toată ziua şi e posibil să fi fost aproape de ţărm fără să-l fi văzut. În orice caz: un mamifer cu sânge cald - la paralela 85! Înainte să ne îndepărtăm, am dat peste o altă urmă de vulpe care ducea în aceeaşi direcţie cu prima. Nu pot să-mi dau seama cu ce se hrănesc animalele astea aici, probabil că au învăţat să pescuiască crustacee din ochiurile de apă. Dar de ce să se îndepărteze de coastă? Asta mă intrigă cel mai mult. Au luat-o razna? Nu prea cred."

O alta sursă de informare este Marshall B. Gardner care a scris "O călătorie spre interiorul Pământului" în care îl citează pe dr. Nansen în legătură cu eschimoşii. Iată ce spune Nansen: "Eschimoşii spun că au venit din interiorul Pământului, dar locul exact nu au putut să-l numească atunci când au fost întrebaţi de norvegieni de unde vin". Gardner citează din al doilea volum scris de Nansen "În ceaţa nordului": "Deja am spus că numele norvegian Skraeling dat eschimoşilor probabil a fost utilizat la început ca să desemneze zâne sau creaturi mitice. Mai mult, atunci când islandezii au dat peste eschimoşi in Groenlanda, i-au numit troli, care este un termen vechi ce desemnează diverse fiinţe supranaturale".

O poveste norvegiană

Willis George Emerson aminteşte în cartea sa biografică "Zeul de fum", o poveste norvegiană. Este vorba despre doi pescari, tată şi fiu, care pescuiau cu barca lor în oceanul nordic. O furtună puternică îi aduce până la marginea deschiderii polare nordice. Era în 1829. Timp de doi ani, Olaf Jansen (fiul) povesteşte că au trăit în interiorul Pământului împreuna cu locuitorii acelor tărâmuri, care erau buni şi curtenitori, înalţi de 3,5 metri. Apoi Jansen a spus că au ieşit din interiorul Pământului pe la deschiderea sudică. Numele cărţii vine de la faptul că Ofaf a descris soarele interior ca având o aparenţă difuză.






Tabloul complet

O descriere completă şi corectă a planetei noastre este deci următoarea: planeta Pământ este ca un balon, ca o minge goală în interior, care are două deschideri polare având un diametru de 2300 km (aflate la nord şi la sud) şi care au marginile curbate ce fac posibilă trecerea de pe o suprafaţă pe cealaltă aşa cum face o furnică când trece de pe o parte a frunzei - pe cealaltă. Grosimea peretelui planetar variază între 1.100 si 1.300 km, fiind mai mare spre poli. În centru se afla un soare interior cu un diametru de 1300 km care răspândeşte o lumină difuză.

Să examinăm fotografiile alăturate, care au fost realizate cu ajutorul sateliţilor la momente diferite de timp. Zona Polului Nord este marcată pe ambele imagini cu un dreptunghi roşu. Se observă foarte clar existenţa deschiderii polare, care nu poate fi confundată cu formaţiunile noroase fiindcă este prezentă constant, în aceeaşi zonă şi în aceeaşi formă, în ambele fotografii. Aceste dovezi foarte rare care au reuşit să scape controlului strict impus de cei care au puterea mondială, arată că Pământul este în realitate gol. Acest adevăr nu mai poate fi ascuns.

O mulţime de lucruri vin în sprijinul acestui adevăr. De exemplu, când s-a stabilit ca o echipă de reporteri şi cameramani britanici de la BBC să facă o vizită în Antarctica, ei s-au confruntat cu o serie de probleme. Deşi planul iniţial, întocmit cu grijă cu mult înainte, includea un zbor direct din Africa de Sud spre Antarctica (care includea şi o survolare a aşa-numitei "Zone de inaccesibilitate"), au trebuit să facă unele modificări de ultim moment. Au fost forţaţi să călătorească mai întâi spre America de Sud. Odată ajunşi acolo, au descoperit că singurul zbor comercial care făcea curse spre Antarctica era operat de o companie americană, care transporta grupuri de 20 - 30 de persoane la baza americană McMurdo Station. Însă aceste zboruri se desfăşurau numai în lunile de vară, iar atunci când - în sfârşit - au ajuns la bază, britanicii au fost trataţi cu ostilitate de către americani!

Un alt fapt interesant este că, datorita "lipsei de sateliţi" de deasupra Antarcticii, toate rapoartele şi prognozele meteo pentru aceasta zonă erau realizate de la baza americana McMurdo Station. Acesta este însă un mod clar de îngrădire a scurgerilor de informaţii şi a posibilelor dovezi fotografice pe care un satelit aflat deasupra Polului Sud le-ar putea furniza, aşa cum s-a întâmplat în cazul deschiderii polare de nord.

Dar monopolul american asupra Antarcticii a mers chiar mult mai departe. A fost semnat un recent acord între mai multe state interesate, ca să nu se înceapă nici-o prospecţiune geologică sau de altă natură în Antarctica, aceasta incluzând atât mineralele cât şi petrolul.

Nenumărate dovezi vin şi din Rusia unde se găseşte aproape constant fildeş aparţinând mamuţilor, mai ales în zonele nordice extreme situate dincolo de cercul polar. De sute de ani comercianţii vând astfel de "relicve" care se pare că abundă în acele zone. Dar acest fenomen este legat de un altul, poate mai uluitor: mamuţi întregi au fost găsiţi congelaţi în blocuri de gheaţă în Siberia şi alte regiuni situate dincolo de cercul polar. Unii dintre ei mai aveau încă în gură smocuri de iarbă verde.

Există astăzi dovezi care arată că acest perete al Pământului nu este solid şi plin de materie aşa cum se spune, ci seamănă mai degrabă cu un parmezan plin de peşteri şi tunele subterane care se interconectează; unele dintre aceste tunele conduc către lumea interioară, către interiorul Pământului. Nu pot să mă abţin şi mă gândesc acum la celebra poveste a lui Jules Verne intitulată "O călătorie spre centrul Pământului" scrisă în 1864. Acolo este descris atât de clar acest lucru, încât parcă autorul cunoştea în detaliu acele realităţi. Trebuie să amintesc aici şi uluitoarea similitudine între "povestea" aceluiaşi Jules Verne, "De la Pământ la Lună" (1865) şi prima misiune americană spre Lună (Apollo 11 - 1969). Cele doua evenimente seamănă atât de mult încât aproape se identifică, deşi se afla la o distanţă de mai mult de un secol; datele furnizate de autorul francez în povestirea sa, coincid în proporţie de 99 % cu cele ale misiunii americane. Ca să nu mai vorbim de uluitoarea poveste "20.000 de leghe sub mări" în care se prezintă primul submarin, Nautilus. Oare Jules Verne a avut acces la aceste adevăruri? Ipoteza coincidenţelor este exclusă.

Dar aceasta nu este totul. Falia tectonică San Andrea din California, SUA, este în centrul atenţiei şi ne poate oferi câteva informaţii uluitoare. Încă din 1950, guvernul american a trimis numeroase misiuni de cercetare a topografiei submarine a coastei de vest a SUA, concentrându-se asupra Californiei. În timp ce cartografiau zona, echipele au descoperit că placa continentală californiană este garnisită cu multe caverne şi pasaje uriaşe; unele sunt atât de mari încât un submarin poate naviga prin ele. După un timp, s-a descoperit că unele dintre ele se întindeau până sub statele Utah şi Nevada! Unul dintre submarinele nucleare care cercetau cavernele a fost avariat puternic şi s-a pierdut. Cele mai şocante informaţii descoperite cu această ocazie: cea mai mare parte din California pur şi simplu pluteşte pe ocean, sprijinindu-se de câţiva "stâlpi" naturali formaţi de aceste caverne submarine, iar falia San Andreas este rezultatul prăbuşirii unora dintre aceşti stâlpi de susţinere, care provoacă şi cutremurele în zonă.


Pentru cei care încă au rămas adepţii falsurilor repetate de ştiinţa oficială, le ofer următoarele întrebări:

1. Se poate dovedi că vreun explorator a atins aşa-numiţii poli Nord sau Sud?

2. Dacă nu există paralelă dincolo de latitudinea 86 (grade), atunci cum poate cineva să ajungă la pol (care se afla teoretic la latitudinea de 90 grade)?

3. De ce vânturile nordice sunt din ce în ce mai calde pe măsură ce se avansează în Arctica?

4. De ce, dincolo de latitudinea 83 grade nord, există mare deschisă (dezgheţată) şi curenţi calzi de aer?

5. Odată atinsa paralela 82, de ce acul busolei devine brusc agitat şi inutil?

6. De ce curenţii calzi de aer menţionaţi anterior aduc mai mult praf decât orice alt curent similar de pe Pământ?

7. Dacă nu există râuri care curg din interiorul planetei spre a se vărsa în oceanul arctic, de ce la poli există atâtea aisberguri formate din apă dulce?

8. Care este explicaţia faptului că în aceste blocuri de gheaţă şi în apă se găsesc seminţe şi plante tropicale?

9. De ce milioane de păsări şi animale migratoare se îndreaptă spre nord, dincolo de cercul polar, în timpul iernii?

10. De ce vântul care vine dinspre nordul extrem aduce cu el mai mult polen şi petale de flori decât o face orice alt curent de aer de pe Pământ?

11. De ce acest polen adus de vânt colorează vizibil starturile de zăpadă pe suprafeţe întinse?


Dar Pământul nu este singurul corp ceresc gol în interior. Numeroase fotografii ale altor planete şi sateliţi naturali (inclusiv Luna) demonstrează acest lucru prin forma şi adâncimea craterelor formate la impactul cu diverşi meteoriţi. Mai mult, unele dintre ele, vizibile ca mici găuri negre, nu sunt decât pasaje şi tunele de trecere spre interiorul planetelor respective. O serie întreagă de cercetări s-au făcut în acest sens. S-a concluzionat că modelul matematic care este cel mai credibil pentru a reda structura unei planete este chiar acesta: planetele sunt goale în interior. De altfel, recentele cutremure care au rezultat ca urmare a tragediei din Sud Estul Asiei, cauzate de un cutremur de 9 grade pe scara Richter, demonstrează ca peretele planetei încă mai vibrează şi produce astfel cutremure şi în alte zone.

Leonard Euler, matematicianul de geniu al secolului 18, a demonstrat pe baza unui model matematic că Pământul este gol în interior şi că în centrul acestui gol se află un mic soare. Dr. Edmund Halley, celebrul descoperitor al cometei ce-i poarta numele, şi Astronom Regal în Anglia secolului 17, era convins că Pământul este gol. La începutul anilor 1820, americanul John Cleeves Symmes nu a reuşit să obţină de la guvern sprijin pentru expediţia sa spre interiorul Pământului. El şi-a expus ideile despre Pământul gol, afirmând că planeta este locuită în interior şi că dispune de două deschideri aflate la poli.

Recente fotografii ale planetei Marte demonstrează că, în timpul verii marţiene, una dintre calotele polare se micşorează foarte mult, în timp ce cealaltă creste (datorită iernii). Unele dintre fotografii arată că zona glaciară polară (pe timpul verii) se restrânge atât de mult încât lasă să se vadă un perimetru (margine) circular negru, care nu este altceva decât deschiderea polară. Aşa cum e de aşteptat, soarele interior al planetei Marte asigură acolo o climă mai caldă decât există pe suprafaţa exterioară a planetei, astfel încât la cele două deschideri polare se formează mase compacte de nori datorită întâlnirii între aerul cald din interior şi cel rece din exterior. Aşa se explică şi variaţia mare a suprafeţelor glaciare polare ale lui Marte, de-a lungul anului marţian (care este de două ori mai lung decât cel pământean). Prin urmare, pe timpul verii marţiene, calota polară dispare total, iar ceea ce se vede nu este decât o masă compactă de nori care însă nu acoperă total deschiderea polară către interiorul planetei şi lasă să i se vadă marginea.

Nu în ultimul rând, Aurora Boreală şi Aurora Australă sunt formate datorită interacţiunii particulelor fotonice emise de soarele interior cu vântul solar exterior (trimis de Soarele sistemului nostru solar) şi care ajunge în zona polară. Aceasta explică şi prezenţa aurorelor pe alte planete sau sateliţi care nu au atmosferă (cum este Luna). Într-adevăr, aurorele polare au fost observate nu numai pe Pământ, dar şi pe Marte, Lună, Jupiter.

În cele ce urmează vom face o scurtă descriere a lumii interioare a planetei, aşa cum reiese din mărturiile celor care au ajuns acolo.

Oamenii de acolo sunt mândri de mentalitatea şi cunoştinţele lor superioare, mai ales că ne depăşesc în creativitate. Sunt foarte avansaţi tehnologic şi dispun de multe invenţii simple şi foarte utile. De exemplu, afirmă că vehiculele lor zburătoare (pe care noi le numim OZN-uri) folosesc energie liberă (sau gratuită), referindu-se la energia spaţiului, care este prezentă pretutindeni (spre deosebire de noi care folosim ca energie combustibili concentraţi în anumite zăcăminte). Sunt cu mii de ani mai avansaţi decât noi, atât în ştiinţă cât şi în artă, pictură, sculptură. De asemenea, agricultura, sănătatea şi alte asemenea domenii sunt complet diferite de ale noastre, ei obţinând în acest sens rezultate excepţionale.

Locuitorii interiorului planetei afirmă că ei trăiesc într-o deplină armonie unii cu alţii, au tot ce le trebuie şi nu există sărăcie şi nici poliţie sau războaie. Mai spun că ei cunosc orice limbă de pe Pământ iar secretele oricărui guvern al nostru sunt bine cunoscute de ei. Locuiesc acolo dinainte de Potop şi afirmă că biblia noastră a fost profund modificată de către cei care vor să-şi menţină puterea actuală. Dispun de înalte capacităţi telepatice şi sunt urmaşii civilizaţiei Atlantidei. Ne sfătuiesc să renunţăm complet la armele nucleare. Ei sunt capabili să nu permită să fie vizitaţi de către cei care sunt nesinceri sau vor să profite de pe urma lor. Cum însă actuala putere de la suprafaţă se află în mâinile unor guverne militariste şi lacome, o întâlnire oficială cu ei în viitorul apropiat este foarte improbabilă.

În comparaţie cu locuitorii din interiorul Pământului, noi, cei de la suprafaţă suntem nişte barbari, iar civilizaţia noastră este doar o stare de barbarism mecanic. Ne-au avertizat că până când nu vom renunţa complet la războaie, la armele nucleare, la sărăcie şi la exploatarea omului de către om, până când nu vom ajunge la o societate bazată pe echitate, adevăr şi dreptate, nu vom fi vrednici să fim contactaţi de lumea interioară care se află pe un nivel social, ştiinţific şi moral mult mai înalt decât al nostru.

16 comentarii:

  1. Hai sa fim seriosi. Deschideri la poli si noi cu tehnologia asta inca nu am descoperit? Lol!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. SecreteleSistemului10 ianuarie 2012, 11:11

    Articolul sugereaza faptul ca aceasta deschidere la poli a fost descoperita de sute de ani.Insa exista interesul sa fie musamalizat totul pentru civilizatia care traieste in centrul pamantului ar folosi o energie libera,infinita,care se gaseste in jurul nostru.Daca s-ar face public asa ceva,marile coporatii petroliere ar da faliment...Articolul nu spune nicidecum ca nu avem tehnologia sa descoperim deschiderea la poli.Dar probabil nu ai avut rabdare sa citesti articolul pana la capat :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Gresesti, am citit articolul pana la capat si am vizionat si video-ul pana la capat. Este ca o poveste frumoasa. Nu are cum sa fie adevarat, ce, pana acum chiar nimeni nu a fost la polul nord sau sud? Chiar si cu satelitii care se invirt in jurul pamantului? nimic? Inteleg ca exista corporatii mari care au interesele lor, dar mai exista si cealalta tabara care se opun lor (Rusia, China si mai nou Iranul). Totusdi daca ar fi adevarat, oricat de bine ar tine ei secretul ceva ar scapa. Cum am mai spus este o poveste frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
  4. SecreteleSistemului10 ianuarie 2012, 13:42

    Spui ca ai citit articolul,insa felul in care pui problema ma face sa afirm din nou ca NU ai citit articolul.O sa iti raspund la intrebarile pe care le pui ,cu fragmente din articol.Tu spui (" Nu are cum sa fie adevarat, ce, pana acum chiar nimeni nu a fost la polul nord sau sud?").Iata ce se spune in articol ("
    Ştiinţa ne spune unde sunt polul nord şi polul sud: acolo unde toate meridianele se întâlnesc într-un singur punct, adică la pol. Şi totuşi, nu este curios faptul că până acum, nici-o expediţie nu a reuşit să ajungă până la poli?[...]
    Este deja cunoscut pentru toată lumea că polii magnetici nu coincid cu polii geografici. Dacă Pământul ar fi plin, atunci aceştia ar coincide. Aceasta diferenţiere evidentă între polii magnetici şi cei geografici nu poate fi explicată de modelul Pământului plin, ca o sferă solidă. Explicaţia devine însă clară dacă avem în vedere existenţa deschiderilor polare (adevărate găuri în crusta planetei) care fac posibilă poziţionarea polilor magnetici undeva spre marginea acestor deschideri, aşa cum este în realitate.") .Deci iata draga prieten ca,intr-adevar s-a ajuns la polii geografici,asta chiar de nenumarate ori,insa la cei MAGNETICI,care nu coincid cu cei georafici,NU .Unde nu s-a ajuns niciodata ,este Polul Nord magnetic,si asta din simplul motiv ca nu coincide cu Polul Nord geografic,iar acesta este inaccesibil.Daca pamantul ar fi fost plin in interior ,atunci cei doi poli,magnetic si geografic,ar fi coincis prin definitie.Insa se cunoaste ca acestia nu coincid.

    Tu spui ca de ce nu s-a descoperit nimic pana acum cu ajutorul satelitilor si ca tari precum Rusia.Iran sau China ar trebui sa fie impotriva sistemului.Dragul meu prieten ,te intreb eu pe tine,satelitii in mainile cui sunt? Nu a guvernelor? Cum crezi tu ca tari precum Rusia sau Iran ar spune vreodata ceva despre asta sau ar fi impotriva corporatiilor petroliere,cand Rusia si Iran sunt printre cele mai mari exportatoare de energie organica din lume?Romania de unde cumpara gaz?Nu de la Rusia?Daca s-ar descoperi acum o sursa de energie libera precum cea din presupusa Agartha,atunci Rusia,ramasa fara miliardele de dolari din exporturile de petrol si gaze, s-ar prabusi precum un castel de nisip.Iranul este a 4-a exportatoare de petrol din lume....Dragul meu prieten,Rusia si China nu sunt impotriva sistemului pentru ca ei FAC PARTE din sistem.Fiecare acest popor isi joaca roulul pentru a duce la bun sfarsit planul Elitei de a controla totul in final.Poate ca Agartha este un mit sau poate nu,dar ceea ce pot sa iti spun cu siguranta,este faptul ca nimeni nu ar reusi sa faca publica oficial o astfel de stire,de capul sau...
    Intrebai cum de  nu s-a "scapat" nicio informatie pana acum dspr Agartha daca intr-adevar exista.Acest articol ce e?
    Numai bine!
     

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. frate ... cine merge cu mine in cautarea locului denumit Agharta????? se baga cineva ... ati avea curaj ??????? eu ma bag... ionel manta. astept raspunsuri ;)

      Ștergere
  5. Dragii mei; va rog sa luati in consideratie si ce relateaza biblia cu privire la ingerii cerului "a treia parte dintre ei care au fost aruncati pe pamant" datorita nesupunerii lor fata de Dumnezeu,si care mai spune si ca sunt aruncati in adinc...si ca in timpul din urma (al existentei acestei lumi asa cum o cunoastem noi),"vor face semne mari si minuni incit sa insele daca va fi cu putinta chiar si pe cei alesi" LUATI VA ROG IN CONSIDERARE SI ACEST LUCRU!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Teoria Pământului gol la interior nu este noua
    cum și Teoria Pământului plat, staționar unde Soarele și Luna se învârtește în jurul lui.

    RăspundețiȘtergere
  7. Referitor: Secretele Sistemului
    "Mitul Agarthei, tarimul din centrul Pamintului"
    Va recomand daca aveti curiozitatea [si nu numai...] sa cititi ~Programul Terra un atentat terestru asupra OMENIRII~
    si apoi mai vorbim... si nu uitati "NON IDEM EST SI DUO DICUNT IDEM"

    RăspundețiȘtergere
  8. "Dispariţia lui Steve a pus în evidenţă caracterul iniţiatic al acestei călătorii. Nu oricine poate participa la această călătorie, ci numai cei pregătiţi. Criteriul de bază nu este cel financiar, ci transformarea interioară pe care fiecare o poate realiza pentru el însuşi. [....] Pentru aceasta este necesar ca fiecare dintre noi să devenim, zi după zi, persoane mai bune, dând dovadă de umilinţă, înţelegând că ceea ce urmează se va realiza în beneficiul întregii umanităţi, şi nicidecum altfel."

    Am citat din tampenia pe care am primit-o pe mail. Iata ce conditii impun "ingerii" radiosi ai lumii ascunse de sub scoarta Pamantului. Oameni buni, ati luat-o razna de tot? Pai pana obtineti voi transformarea aia interioara, veti ajunge deja imbibati cu formol, la 2m sub o lopata de pamant.

    Chiar credeti ca o civilizatie cu un grad atat de inalt de evolutie, ar mai sta la discutii cu idiotii care detoneaza bombe nucleare si care infometeaza in mod constient populatia planetara? Nici vorba! Atat timp cat impart acelasi spatiu cu noi, ar fi luat ei de mult masurile necesare de a corecta societatea actuala. Nu le-ar fi convenit ceea ce cretinii nostri conducatori fac, pentru ca si ar fi fost afectat atat spatiul cat si societatea lor. Poate ca traiesc "dedesupt", dar atmosfera e cam aceasi, iar pericolele de contaminare radioactiva, chimica si biologica, identice, atat sus cat si jos.

    Ceea ce se scrie aici nu e decat o alta mareata dezinformare a unei agenturi care nu urmareste altceva decat sa-i tampeasca (in mod frumos) pe naivii care ar crede asemenea bazaconii. In loc sa se gandeasca (pragmatic) la ce ar putea face ca sa nu devina sclavi, iata cum le deviaza atentia, punandu-i sa viseze tamp si frumos, sperand la ... Agartha. Sau cum s-o mai numi.

    Fiti seriosi si cascati ochii la realitatea din jurul vostru!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord cu Dumneavoastra!!!

      Ștergere
    2. Ai pus problema oarecum interesant. Noi suntem constienti, la un anumit nivel, ca nu tot ce zboara se mananca, iar sistemele noastre de guvernare infloresc tot felul de povesti pentru a ne distrage atentia de la ce se intampla cu adevarat pe planeta noastra. Prin asta, ne-au facut pe noi sa nu mai credem nimic, decat ceea ce ei ne dau pe tava. Iar daca asta ar fi fost tot un fel de " distragere " a conducatorilor, de ce nu se vorbeste despre asta la TV? De ce nu se dau " informatii " despre acest lucru ? Daca ar fi fost doar o poveste d-a lor, era acum foarte mediatizata.. Cum ai spus si tu, de ce nu au intervenit ? Pentru ca asa nu ne-ar fi ajutat cu nimic, cum am citit si in articol, daca ar fi sa dam crezare celor spuse, trebuie sa devenim noi mai buni cu noi si cu cei din jur, sa fim uniti si sa traim in pace ca sa putem sa comunicam cu ei. Daca ei traiesc in pace, trebuie sa ajungem si noi la nivelul lor, si asta n-o sa reusim cu ajutorul lor, ci singuri. Nu poti ajuta un om sa devina mai bun, trebuie el insisi sa faca asta, sa elimine raul din el. Iar cu ajutorul lor, n-am fi rezolvat nimic.

      Ștergere
  9. Cititi cartea "Inuaki - reptilianul din mine" poate gasiti niste raspunsuri. Editura Orfeu2000 se poate comanda de pe net.

    RăspundețiȘtergere
  10. Civilizatiile care traiesc ascunse in cavernele pamantului nu ies pa afara pentru ca nu doresc sa ne cotropeasca. Ele au invins intr-un conflict galactic si au fost ales sa ramana ascunse pentru a fi protejate astfel de un eventual atac prin surprindere. Acestea sunt binevoitoare cu noi si ne-au deschis accesul spre cunoastere.Nu sunt extraterestri ci sunt oameni ca noi. Au aparat planeta asta de alti invadatori ostili si o vor face din nou. Dar, daca civilizatia noastra va disparea intr-un conflict nuclear, a lor va ramane intacta.

    RăspundețiȘtergere
  11. Interesant tot ce ai publicat. Cu toate ca am o varsta "matusalemica",si cunosteam anumite lucruri mai demult,iar unele dintre cunostintele mele (si observ cu placere), le-ai reiterat din nou,in postarile tale,pentru ca sa nu fie uitate de noua generatie "manelista",globala ( aproape),deci cu toate acestea,observ cu parere de rau,ca totul,sau aproape totul,in aceasta lume efemera,este sortit pieirii,din ignoranta si minciuna. "Tatal",minciuni sti cine este. Bravo pentru articolele tale.

    RăspundețiȘtergere
  12. Si tot ceva "insignifiant",pentru mintea unora : de ce se spune in Biblie,de 44 ori,urmatorul cuvant : "orice genunchi,din cer,de pe pamant,si de sub pamant se va inchina inaintea mea..."....Deci,o intrebare retorica : a cui sunt acei genunchi ? mai exista si alti genunchi,in afara de a oamenilor ?...!

    RăspundețiȘtergere
  13. Cred ca " si de sub pamant",se refera totusi la cei morti.:D

    RăspundețiȘtergere