luni, 17 octombrie 2011

UN ADEVARAT ACT DE ACUZARE IMPOTRIVA EVREILOR ! Un evreu dă la iveală întreaga profunzime a vinovăţiei lui !

    









Daca iti place acest blog,ajuta la popularizarea lui trimitand linkuri catre prieteni,apropiati etc..
Pentru parcurgerea blogului,mergeti la Arhiva , situata in partea dreapta a paginii principale.
Daca doriti sa va abonati la blogul nostru,adaugati in lista de messenger idul secretele.sistemului sau trimiteti un mail la adresa secretele.sistemului@yahoo.com.Deasemenea in cazul in care doriti sa faceti o orice tip de observatie sau comentariu pe marginea continutului acestui blog,o puteti face la aceeasi adresa de mail.Va multumim!



Urmatorul text este extras din cartea "Organizatiile secrete si puterea lor in secolul XX" de Jan van Helsing.

Pe bună dreptate au (goimii) ciudă pe noi". Nu are nici un sens să afirm contrariul. De aceea să nu pierdem timp cu minciuni sau alibiuri. Este cunoscut că aceasta provoacă numai neînţelegere. Mulţi goimi au prieteni evrei mi s-a spus: pe mine personal, deşi sunt un evreu din cei mai îndoctrinaţi, nu vor să mă atace direct când pornesc atacul contra noastră, ceea ce înseamnă că ei mă consideră aproape unul de al lor. Insă această excepţie nu mă obligă deloc să le fiu îndatorat. Goimii sunt arţăgoşi, tind să ajungă sus, sunt necinstiţi şi materialişti, exact precum evreii pe care îi urăsc, dar eu nu doresc să-i critic.


Doamne fereşte, eu nu reproşez nimănui faptul de a nu putea suferi pe cineva. Ceea ce însă mi se pare curios în aceas­tă afacere antisemită este lipsa totală de materie cenuşie din capetele lor. Umblă pe ocolite şi folosesc scuze fantasmagorice şi transparente. Sunt teribil de aroganţi şi, dacă jocul nu ar fi grotesc, aş putea cu adevărat să mă supăr. Nu afirm că voi (goimii) aţi fi lipsiţi de profesionalism în ceea ce priveşte activitatea antisemită; de cincisprezece secole vă îndeletniciţi cu această treabă. Dar când mă uit la voi, când aud argu­mentele voastre copilăreşti, am impresia că nu aveţi nici cel mai mic habar despre ceea ce se petrece în jurul vostru. Sunteţi plini de ură contra noastră dar nu sunteţi în stare să spuneţi de ce! Vă bateţi capul o zi întreagă să formulaţi un pretext sau cum îl numiţi voi: dovadă. De secole aţi adunat dovezi una peste alta pentru acţiunile voastre antisemite, dar fiecare găselniţă nouă este mai ridicolă decât cea veche, pretextele voastre se contrazic şi astfel se reduc la zero.


Nu demult s-a putut auzi că suntem (noi evreii) vânduţi banului şi când facem afaceri ne gândim numai la punga noastră. Acum se vorbeşte la fiecare colţ de stradă că nu există domeniu în care evreii să nu fi pătruns. Noi suntem, după părerea voastră, în acelaşi timp sociabili şi neasimilabili pen­tru că nu vrem să ne încuscrim cu voi! Noi suntem ambiţioşi şi tindem să ne căţărăm sus şi suntem un pericol pentru puritatea rasei voastre. Noi suntem atât de săraci încât v-am ajutat să intraţi în posesia unor întreprinderi în care puteţi exploata şi înşela şi suntem atât de bogaţi încât v-am alungat din cartierele cele mai nobile.


In război ne eschivăm de la datoria faţă de patrie pentru că firea noastră este pacifistă. Noi suntem însă iniţiatorii conflic­telor şi tragem cele mai mari foloase din războaiele locale şi mondiale (Protocoalele Sionului). Noi întruchipăm în aceeaşi persoană pe întemeietorul şi pe reprezentantul capitalismului. In acelaşi timp noi suntem mecanismele care învârtesc roata revoluţiilor contra capitalismului. Istoria nu cunoaşte un alt exemplu pentru o asemenea diversitate. Dar, stai! Era aproape să uit motivul tuturor motivelor. Noi suntem poporul cel mai îndărătnic care nu a adoptat niciodată creştinismul şi suntem poporul nelegiuit care am crucificat pe întemeietorul creştinis­mului. Dar eu vă spun că vă înşelaţi, sau suferiţi de necunoaş­terea proprie, sau vă lipseşte curajul să priviţi faptele făţiş şi să recunoaşteţi adevărul. Ii urâţi pe evrei nu pentru că au trimis la moarte pe Cristos, după cum cred mulţi, ci pentru că din noi, din poporul nostru s-a născut. Adevăratul motiv al luptei voastre contra noastră nu este faptul că noi nu am devenit, ci acela că v-am silit pe voi să deveniţi creştini. Şi pentru că istoria a consemnat demult nelegiuirea noastră acuzaţia voastră nu face doi bani. Ne acuzaţi de a fi instigatorii revoluţiei din Moscova. Să presupunem că este adevărat. Ei şi ce? In com­paraţie cu ceea ce a înscenat evreul Paul din Tarsus în Roma, revoluţia bolşevică este numai o banală răfuială pe uliţă. Faceţi mare scandal că noi evreii avem o influenţă nefastă asupra teatrelor şi cinematografelor voastre. Perfect! De acord! Aveţi dreptate. Dar ce importanţă are acest lucru în comparaţie cu influenţa noastră asupra bisericii voastre, asupra şcolilor voastre, asupra legislaţiei voastre, asupra guvernelor voastre, chiar şi asupra întregii voastre vieţi spirituale!


Un prostănac rus a tipărit o carte numită Protocoalele Sionului. In ea scrie că noi am complotat spre a dezlănţui primul război mondial. Da! Recunoaştem că dovezile sunt autentice. Dar ce înseamnă aceasta pe lângă activitatea conspirativă de netăgăduit dusă de noi de-a lungul istoriei?


Dacă voi luaţi în serios vorbăria despre comploturile evre­ieşti, atunci daţi-mi voie să vă atrag atenţia asupra unui lucru demn de comentat. Ce sens are să ne aduceţi acuzaţii privind controlul nostru asupra opiniei publice prin oameni ai finan­ţelor sau jurnalişti şi magnaţi evrei ai cinematografiei, când întreaga voastră civilizaţie este bazată pe mitul evreiesc!


Nici nu vă daţi seama de adevărata imensitate a vinovăţiei noastre. Noi suntem penetranţi, suntem distructibili, suntem revoluţionari. Am luat în posesie şi întregul vostru univers. Am introdus răul în idealurile voastre, în soarta voastră. Suntem cauza nu numai a ultimului război, ci a tuturor răz­boaielor. Am fost iniţiatorii nu numai ai revoluţiei bolşevice, ci a tuturor revoluţiilor din istoria voastră. Am introdus în viaţa particulară, politică şi socială neînţelegere şi haos. Acest lucru îl facem şi astăzi. Nimeni nu ştie cât timp o vom mai face. Priviţi în trecut o clipă şi veţi vedea ce s-a întâmplat. Acum douăzeci de secole aţi fost o masă.de oameni nevinovaţi, fără grijă şi păgâni. V-aţi închinat mai multor zei şi zeiţe, zei ai luminii, ai apelor şi ai pădurilor. Fără să vă ruşinaţi aţi fost mândri de goliciunea voastră măreaţă. Aţi făurit zeilor chipuri cioplite, după înfăţişarea voastră. Aţi găsit plăcere în lupte şi războaie. Bătăliile şi sclavagismul erau înscrise pe stindardele voastre politice. Aţi străbătut şi cer­cetat natura şi aţi aflat misterele vieţii, punând temelia ştiin­ţelor naturale şi a filozofiei. V-aţi însuşit cultura, prin rafinament o conştiinţă socială şi viziune sentimentală cu privire la egalitatea indivizilor.


Cine ştie la ce apogeu sublim şi înalt aţi fi ajuns dacă noi v-am fi lăsat singuri şi în pace. Dar noi nu v-am lăsat singuri.


Noi v-am luat în cleştele nostru şi am dărâmat ceea ce aţi clădit voi frumos şi solid. Noi am schimbat întregul curs al istoriei voastre. Noi v-am înjugat la carul nostru, atât de tare cum nici un popor din Africa sau Asia nu a fost înjugat. Aceasta am realizat-o fără arme, fără gloanţe, fără sânge şi bătălii zgomotoase, fără violenţă. Noi am săvârşit aceasta numai prin puterea irezistibilă a spiritului, a inteligenţei, a ideilor şi a propagandei noastre. Noi am făcut din voi purtăto­rii îngăduitori şi inconştienţi pe întreg globul ai misiunii noas­tre. Fără să vă daţi seama la ce v-am supus, v-aţi transformat în mijlocitorii principali ai tradiţiilor rasei noastre şi aţi răs­pândit în cele mai îndepărtate colţuri ale pământului mito­logia noastră. Poruncile clanului nostru strămoşesc constituie sâmburele vieţii voastre morale. Legile strămoşilor noştri sunt fundamentul tuturor constituţiilor voastre şi jurisprudenţei voastre. Legendele şi poveştile noastre sunt soliile sfinte pe care le şoptiţi copiilor voştri cu o voce plină de mister. Cânte­cele şi cărţile voastre de rugăciuni sunt pline de scrieri ale poeţilor noştri. Istoria noastră naţională face parte neapărat din învăţătura pe care preoţii şi învăţătorii voştri o propagă. Regii şi profeţii noştri sunt eroii voştri. Ţărişoara noastră din trecut este pământul vostru sfânt. Literatura noastră tradiţio­nală este Biblia voastră. Ceea ce poporul nostru a gândit şi propovăduit aţi împletit indisolubil în limba şi tradiţia voastră încât niciunul din voi nu poate fi considerat cult dacă nu cunoaşte valorile ereditare ale poporului nostru. Pescarii şi păstorii evrei sunt sfinţii voştri ale căror chipuri sunt imortali­zate în mii de statui şi icoane şi pentru care aţi ridicat nenu­mărate catedrale. O tânără evreică reprezintă pentru voi sim­bolul maternităţii şi al feminităţii. Un evreu rebel este punc­tul cardinal al religiei voastre. Noi am dărâmat zeii voştri şi am îndepărtat moştenirea voastră strămoşească şi v-am subs­tituit dumnezeul nostru şi tradiţia noastră. In istoria lumii nu există o cucerire asemănătoare ca aceasta prin care v-am făcut supuşii noştri. Cum se explică această reuşită? Pot să afirm că aproape din întâmplare. Acum două mii de ani în Palestina religia noastră a căzut pradă ruinei şi materialismului. Cămă­tarii erau stăpânii templelor noastre. Preoţii noştri depravaţi şi egoişti storceau vlaga poporului nostru şi înotau în bogăţie.


Deodată s-a ridicat din popor un patriot idealist care a în­ceput să cutreiere ţara pentru a purifica credinţa. El nu a voit o nouă biserică. Voinţa sa a fost să propovăduiască şi să dea viaţă nouă credinţei. El a pornit contra preoţilor şi i-a alungat pe cămătari din templu. Aceasta 1-a pus în conflict cu stăpâni­rea. Reprezentanţii Romei, care stăpâneau Palestina, s-au te­mut de agitaţia lui revoluţionară, 1-au arestat, 1-au judecat, 1-au condamnat la moarte pe cruce, pedeapsă pe atunci obişnuită. Adepţii lui Iisus din Nazaret, sclavi şi meseriaşi dezamăgiţi şi părăsiţi s-au retras din viaţa de toate zilele şi s-au grupat într-o frăţie de oameni pacifişti. După dărâmarea Ierusalimului de către romani, credinţa lui Iisus a ieşit din nou la suprafaţă. Un evreu cu numele Paul şi-a pus în gând să predice pentru soldaţii romani pacifismul, iubirea aproapelui etc., pentru a submina Imperiul Roman. El a devenit apostolul păgânilor şi şi-a dus activitatea atât de bine încât în patru sute de ani, jumătate de glob a devenit un morman de dărâmături şi legea mozaică izvorâtă din Sion a devenit religia oficială a Romei. Acesta a fost începutul puterii noastre în lumea voastră. Dar acesta a fost doar începutul. De la această dată istoria voastră este lupta neîntreruptă între spiritul vostru strămoşesc păgân şi spiritul nostru iudaic.


Jumătate din războaiele voastre mari sau mici au fost răz­boaie religioase care s-au purtat numai în numele unei doctrine sau alteia. Să privim cele trei revoluţii recente din istorie, cea franceză, cea americană şi cea bolşevică. Ce altceva au fost decât triumful ideilor evreieşti, bazate pe dreptate, ordine socială, politică sau economică. Sfârşitul este încă departe. Noi suntem încă stăpânii. In momentul de faţă, credinţa voastră va intra în conflict cu fundamentaliştii, pe de o parte, şi internaţionaliştii, pe de alta. Un război între cei ce încearcă să ne combată şi să ne înlăture (fundamentalişti) şi voi care ţineţi de învăţătura noastră. Neîncetat se duce o luptă pentru interesele noastre deosebite fără ca oamenii să bage de seamă contradicţia. Neîncetat se manifestă puritanismul iudaic sub formă de cenzură în teatru, legislaţie, presă şi biserică ca şi alte interdicţii la nivel naţional. Şi în timp ce aceasta se întâmplă sub ochii noştri, voi pălăvrăgiţi despre influenţa evreilor asupra cinematografiei. Este de mirare că ne urâţi? Noi v-am pus un bolovan în calea progresului vostru. Noi v-am pus în mână o carte şi o credinţă străină pe care voi nu le puteţi digera şi din care cauză sunteţi în permanenţă neliniştiţi. In acelaşi timp nu aveţi tăria sufletească nici să le respingeţi nici să le acceptaţi cu toată inima. Bineînţeles, voi nu aţi aderat sufleteşte niciodată total la religia creştină. In fundul inimii voastre sunteţi încă păgâni. Voi iubiţi încă războaiele şi sculpturile în lemn. Voi sunteţi mândri de goliciunea corpului omenesc. Cu toate democraţiile şi răsturnările sociale, ordinea voastră socială este încă într-o stare de imperfecţiune, de plâns. Noi am produs sciziune în sufletele voastre, v-am tulburat simţurile, am făcut ca dorinţele voastre să fie de neîndeplinit.


In vâltoarea neajunsurilor zilnice, a luptei pentru bani şi pentru existenţă, trebuie să vă amintiţi de predica de dumini­că: „să nu ai grijă de ziua de mâine", în lupta pentru un salariu mai bun trebuie să vă amintiţi: „fericiţi cei săraci". Dacă încercaţi să cădeţi în ispită, atunci, în spiritul învăţăturii iu­daice, o mână nevăzută vă atinge pe umăr şi vă ia paharul de la gură.


Totuşi voi nu veţi fi niciodată creştini adevăraţi. În această privinţă noi v-am ales rău. Însă noi v-am stricat pentru totdea­una plăcerea de a fi păgâni. Noi în locul vostru am face la fel. Numai că noi nu ne vom pierde timpul cu explicaţii pentru această ură. Noi nu vom căuta să formulăm pretexte sau să invocăm motive cusute cu aţă albă. Ţinând seama de milioa­nele de oameni de afaceri evrei nu vom vorbi mereu despre comunism ca despre o invenţie evreiască; ţinând seama de milioanele de lucrători evrei nu ne vom face noi înşine ridicoli vorbind despre capitalismul internaţional ca fiind un mono­pol evreiesc. Nu, noi vom merge direct la ţintă. Vom analiza de aproape brambureala confuză, amestec de creştinism şi păgânism care se numeşte civilizaţie şi vom declara sus şi tare: Nu, mulţumim pentru acest „talmeş-balmeş", pentru profeţii voştri, pentru Biblia voastră!


UN MESAJ CĂTRE NEEVREI


Voi creştinii vă jeliţi şi ne acuzaţi pentru influenţa evreilor în cultura voastră. Voi afirmaţi că noi suntem o naţie internaţionalistă, o minoritate unitară în mijlocul vostru, cu tradiţii, interese, năzuinţi şi scopuri care se deosebesc mult de ale voastre. La aceasta voi adăugaţi că această situaţie este în peri­col pentru dezvoltarea voastră normală, ea slăbeşte puterea voastră de acţiune şi întunecă drumul pe care trebuie să-1 urmaţi. Eu nu văd deloc în acestea un pericol. Voi aţi fost tot­deauna guvernaţi de o minoritate şi mie mi se pare absolut neimportant de unde vine cheia care vă guvernează şi ce credinţă are această minoritate. Influenţa noastră este însă adevărată şi este mult mai mare şi mai vicleană decât sunteţi în stare să pricepeţi. Această luptă a voastră contra evreilor ne provoacă durere de cap, ne întristează dar ne şi amuză. Voi faceţi pe grozavii. Alergaţi încoace şi încolo şi vorbiţi peste tot îngroziţi că influenţa evreiască este pretutindeni. Acest lucru ne face să ne „tremure" tot corpul. Noi recunoaştem nedrep­tatea ce v-am făcut-o silindu-vă să luaţi o tradiţie străină. „Tre­murând" vă pun această întrebare: când veţi înţelege, în sfâr­şit, că credinţa voastră, educaţia voastră, morala voastră, siste­mul vostru social, administrativ şi legislativ sunt de la origine croite după modelul iudaic „judisch".


Apoi, scoateţi la iveală detalii şi vorbiţi despre financiarii evrei şi regii evrei ai cinematografului.


Deodată încetăm să „tremurăm" şi ne apucă râsul. Respirăm uşuraţi şi constatăm că goim-ul nu va cunoaşte niciodată gra­vitatea crimei noastre. Pentru noi acest lucru este inexplicabil. Sau sunteţi proşti, sau vă lipseşte curajul să ne acuzaţi de această nelegiuire care se vede limpede şi pe care orice avocat inteligent sau judecător poate să o examineze liniştit şi fără enervare.


De ce să ne contrazicem pentru mărunţişuri fără sens când este mult mai lesne să ne acuzaţi pentru fapte capitale? De ce ne acuzaţi de un fals vizibil şi grosolan ca Protocoalele Sionului, când ne puteţi confrunta cu Apocalipsul Sf. loan?


De ce pierdeţi timpul cu acuzaţiile la adresa lui Marx şi Trotzki când puteţi să ne puneţi în încurcătură cu Iisus din Nazaret şi Paul din Tarsus. Voi ne numiţi revoluţionari insti­gatori şi provocatori ai revoluţiilor. Aveţi dreptate, mă închin în faţa acestei descoperiri! Se pot aduce dovezi fără să mistifi­căm lucrurile că noi suntem cei ce am tras sforile în toate revoluţiile voastre. Este de necontestat că în revoluţia lui Luther noi am avut un amestec. Este un lucru dovedit că în revoluţiile burghezo-democratice din ultimele secole cum este cea franceză sau americană noi am făcut începutul. Dacă n-am fi făcut aceasta însemna să nu ne cunoaştem interesele. Ima­ginaţia voastră ne acuză de marele război mondial şi revoluţia bolşevică, dar şi un copil putea să vadă că lucrurile nu puteau lua decât o astfel de întorsătură.


Insă toate aceste comploturi şi revoluţii nu înseamnă nimic în comparaţie cu marea noastră conspiraţie de la începutul acestei ere, când am reuşit să facem ca religia unei mici secte evreieşti să fie preluată de întreaga lume apuseană. Prin Refor­mă noi am aşezat Biblia noastră la loc de cinste. Revoluţiile republicane antimonarhice ale secolului al XVIII-lea ne-au eli­berat de îngrădirile politice şi sociale. Noi am avut câştig de cauză iar voi aţi fost lăsaţi în pace. Dimpotrivă, aţi devenit bogaţi şi aţi ajuns în posturi înalte. Acestor revoluţii le dato­raţi supremaţia voastră în lume. Dar răsturnarea pe care a adus-o creştinismul în Europa, lucru uşor de dovedit, a fost pusă la cale şi realizată de evrei, drept răzbunare contra unui Stat neiudaic. Şi dacă tot vorbiţi mereu despre aceste complo­turi, nu înţeleg de ce nu menţionaţi şi distrugerea Romei şi a civilizaţiei antice, care au pierit de mâna creştinismului iudaic. Este greu de înţeles că voi, creştinii, nu cunoaşteţi originea religiei voastre şi nu vă întrebaţi „de ce" şi „cum" în legătură cu religia. Istoricii voştri, cu excepţia câtorva, nu vă povestesc nimic. Cât despre documentele în cauză care alcătuiesc Biblia voastră nu faceţi decât să le căutaţi, dar nu le citiţi cu atenţie. Noi am făcut o treabă bună. Voi ascultaţi orbeşte propaganda noastră. Creştinismul, pentru voi, nu este un eveniment obişnuit, istoric, care a reieşit din mersul timpului, ci împlinirea unei profeţii dumnezeieşti, evreieşti. Creştinismul nu a distrus, după cum vedeţi, cultura noastră înaltă evreiască şi nici nu a aruncat omenirea pentru o mie de ani în barbarie şi întuneric.


Creştinismul a fost o mare mişcare revoluţionară pornită din Palestina răspândită prin agitatori evrei, finanţată cu bani evreieşti, răspândită în popor prin toate mijloacele posibile şi asta într-o epocă când iudaismul şi Roma erau duşmani de moarte; a fost o luptă pe viaţă şi pe moarte care s-a terminat cu prăbuşirea statului neevreiesc. Dar voi nu vedeţi nimic din toate acestea, deşi un copil inteligent, care încă nu este îndobi­tocit de vrăjitorie teologică, prin simpla studiere a faptelor poate să vă spună despre ce este vorba. Voi însă o luaţi razna şi vorbiţi într-una despre comploturi în legătură cu revoluţia rusă şi războiul mondial. Nu este de mirare că am luat uşor antisemitismul vostru, atâta timp cât nu recurgeţi la violenţă. Amintiţi-vă, nimeni altul decât un om de încredere ca Gibbon a încercat de mult să vă facă lumină. Acum 150 de ani a apărut cartea „Descompunerea şi căderea Imperiului Roman" care a dat cărţile pe faţă. Gibbon care nu era un neprofesionist în istorie n-a încercat să explice sfârşitul unei ere, sfârşitul Imperiului Roman, prin căderea morală a acestuia, n-a susţinut o prostie ca aceasta explicând sfârşitul unui imperiu prin degradarea credinţei şi a vieţii lui tocmai când se afla la apogeu.


Gibbon a trăit în Londra într-un timp când, ca şi în Roma, moravurile erau decăzute. Gibbon a fost de rasă ariană şi admirator al culturii păgâne a vestului, un istoric cu minte şi cu vederi clare. Pentru el nu a fost greu să arate cauza prăbuşi­rii culturii antice. Creştinismul, legea pornită de la Sion şi po­runca lui Dumnezeu pornită de la Ierusalim au fost cauzele, scrie Gibbon, care au pierdut Roma şi unele dintre valorile culturale ale ei. Până aici este totul în regulă. Dar Gibbon n-a dezvoltat problema în profunzime. După cum ştiţi, el s-a născut şi a murit cu o sută de ani înainte de apariţia „antise­mitismului ştiinţific". El a descris religia ce a venit de la răsărit şi s-a răspândit repede peste toate popoarele înfloritoare ale vestului. Nu se gândea că acest plan ce părea că duce la mântuire, ducea la distrugere. Daţi-mi voie să expun pe scurt întreaga poveste, fără să o împodobesc cu minuni, profeţii şi magii. Pentru o mai clară expunere, trebuie să mă întorc în trecut. Totul se poate împărţi în patru acte, punctul culmi­nant fiind actul 3.


Cortina se ridică, suntem în anul 65 a.Ch. Drama se petre­ce în Iudeea şi Roma. Iudeea este o ţărişoară mică în estul Mării Mediterane, de 500 de ani nu a fost altceva decât un punct geografic. Mereu a fost pârjolită această ţărişoară de războaie, iar locuitorii trimişi în exil sau luaţi ca sclavi de către vecinii ei puternici. După lege era independentă, dar în pragul unui război civil. Imperiul Roman, cu capitala re­publicii lui, Roma, era pe cale de a deveni stăpânul lumii. El era cea mai mare putere militară, moştenitorul Greciei antice şi centrul civilizaţiei. Până la această dată aceste două ţări nu au venit deloc sau aproape deloc în contact. Iată că Roma, fără voia ei, a fost împinsă să se amestece în treburile Iudeei. A izbucnit o ceartă între doi fraţi, pentru tronul acestei ţări mici. Pompeius, un general roman aflat tocmai în Damasc cu treburi importante, a fost chemat să medieze între aceşti fraţi. Pompeius, un soldat al republicii, drept şi corect, .a trimis pe unul din fraţi în exil, a pus în capul statului un rabin şi a desfiinţat dintr-o lovitură tronul. Intenţia a fost să facă din Iudeea o provincie romană. Bineînţeles, evreii s-au opus unui asemenea plan.


Pentru a-i linişti şi pentru a domoli rezistenţa locală, roma­nii au introdus din nou demnitatea regală, dar Roma a pus un rege ales de ea. Acesta era fiul unui perceptor născut din nea­mul Idumiţilor cu numele Herodes. Evreii nu erau mulţumiţi şi au creat noi tulburări. Autorităţile din Roma s-au arătat puţin binevoitoare. Aceste evenimente au fost numai prologul celor ce aveau să urmeze. Nemulţumirea evreilor a devenit din ce în ce mai puternică şi a dus la împotrivire şi revoltă deschi­să Stăpânii neevrei au început să introducă în Ierusalim bine­cuvântata cultură apuseană: idoli sculptaţi, lupte în arenă, drame greceşti şi lupte între gladiatori, toate nefiind pe placul evreilor. Evreul habotnic vedea acestea ca un afront la adresa lui Iehova, chiar dacă funcţionarii romani responsabili afir­mau că acestea sunt pentru amuzamentul şi consolidarea gar­nizoanelor neevreieşti. De asemenea, evreii s-au opus vehe­ment sosirii perceptorilor romani aspri. Dar, mai ales, ei doreau un rege din rasa lor regală. Masele în stare de rebeliune au început din nou să spere în venirea lui Mesia, credinţă veche la ei. Un mântuitor trimis de Dumnezeu să dezrobească poporul de jugul străin. Nu puţini au fost aceia care s-au dat drept mântuitori. In Galileea, un anume Iudas a provocat o revoluţie puternică, susţinută de popor; Ioan Botezătorul acţiona în regiunea Iordanului. Un alt bărbat din nord, care se numea Iisus din Nazaret, împreună cu primii doi a acţionat ca un maestru, declanşând activităţi politice, răzmeriţe, toate într-un iscusit înveliş teologic. Toţi trei foloseau aceeaşi lozincă: „Timpul a sosit" şi curând toţi trei au fost arestaţi şi condamnaţi la moarte. Cei doi din Galileea au fost crucificaţi.


Iisus din Nazaret a fost la fel ca înaintaşii lui un instigator politic care voia să-şi elibereze patria de asupritorii străini. Există dovezi că el voia să se instaureze cu forţa pe tronul Iudeei independente. El, sau biografii lui, au pretins că la origine era din familia regelui David. Dar linia lui după tată este confuză. Acelaşi biograf, care susţinea originea lui după mamă, după regele David, scrie că Iisus este fiul lui Iehova şi recunoaşte că Iosif nu a fost tatăl lui. Se pare că Iisus a întrevă­zut lipsa de perspectivă în misiunea sa politică deoarece a folosit popularitatea lui mare şi talentul oratoric pentru o altă cauză. El începuse să predice în mod primitiv şi populist socialismul şi pacifismul.


Această schimbare în program i-a adus ura claselor alese şi bogate, a preoţilor şi patrioţilor şi a redus numărul adepţilor săi la cei săraci, lucrători şi sclavi. După moartea sa, apostolii săi s-au unit într-o asociaţie comunistă. O predică pe care odată a ţinut-o conducătorul lor pe un deal a devenit pentru ei cadrul atotcuprinzător al învăţă­turilor lui, din care ei şi-au croit programul vieţii. A fost o ideologie valabilă mai ales pentru nişte oameni subjugaţi. Ea promitea, în schimbul suferinţelor pe acest pământ, fericire dincolo de mormânt. Ea făcea din nevoi şi neputinţă o virtu­te. Oamenilor fără perspectivă în viitor li s-a spus să nu-şi facă griji pentru ziua de mâine.


Cei ce erau supuşi ofenselor şi opreliştilor, cei fără apărare erau învăţaţi să nu răspundă răului cu rău. Oamenilor con­damnaţi o viaţă întreagă la chinuri şi nevoi li se arăta demni­tatea sărăciei şi a muncii. Cel slab, cel dispreţuit, cel dezmoş­tenit, cel călcat în picioare urma să fie pe lumea cealaltă cel ales şi cel iubit de Dumnezeu.


Fructul misiunii lui Iisus a fost naşterea unei noi secte în Iudeea. Ea nu a fost nici prima, nici ultima. Iudeea a fost, ca şi America modernă, un teren propice pentru forme religioase curioase. „Ebionimii", cerşetorii cum se intitulau ei, au privit credinţa lor nu ca pe o nouă religie. Ei au fost născuţi evrei şi au rămas evrei.


Învăţătura meşterului lor era mai mult de natură social-filozofică, o formă etică a vieţii, o călăuză în viaţă. Creştinis­mul modern nu încetează să se întrebe de ce evreii nu au luat credinţa lui Iisus şi nu 1-au acceptat pe el. Răspunsul este că la început numai evreii au fost adepţii lui. Nu este de mirare că întregul popor evreu nu s-a alăturat Ebionimilor (primii creştini palestinieni). Putem compara cu americanii care nu toţi s-au alăturat Unitariştilor, Baptiştilor sau altor secte. În timpuri normale, nimeni nu ar fi băgat în seamă această adu­nătură de zdrenţăroşi. Ei erau sclavi şi lucrători şi atitudinea lor era influenţată de purtarea claselor sus-puse. Dar într-o luptă ce se duce cu o putere străină în propria ţară, părerea despre lume poate lua forme periculoase. A fost o credinţă a dezamăgirii, a resemnării. Era un pericol ca morala celor ce apărau patria să fie, în război, subminată. Mântuirea sufletului celor veşnici, a întinde şi cealaltă parte a obrazului, această invitaţie la a face concesii sau: „iubeşte-ţi propriul duşman" aveau caracterul unei slăbiri a voinţei poporului în timpuri de criză, uşurând astfel victoria duşmanului. Astfel, nu este de mirare că autorităţile evreieşti au început cu oprimarea Ebionimilor. Adunările lor au fost împrăştiate, căpeteniile lor au fost aruncate în închisoare, învăţătorii lor au fost judecaţi. S-a crezut că această sectă a dispărut cu desăvârşire. Cortina s-a ridicat pentru actul 3 şi evenimentele au luat o altă întorsătură.


Cel mai aprig duşman al acestei secte a fost Saul din Tarsus (Paul), care avea o educaţie bazată pe cultura greacă. El dispre­ţuia această nouă învăţătură considerând-o contrară vieţii şi lumii. Ca evreu patriot s-a temut ca ea să nu influenţeze cauza naţională. El făcuse multe călătorii şi cunoştea mai multe limbi, era omul potrivit de a porni contra acestei doctrine pacifist-sociale şi de a uni comunităţile evreieşti atât de risipite. Vârfurile autorităţilor din Ierusalim 1-au numit principalul conducător în urmărirea şi persecuţia Ebionimilor.


Într-una din zile, pe când era în drum spre Damasc, spre a aresta o grupă din această sectă, i-a venit o idee. În descrierea minunată a apostolilor este descrisă această întâmplare ca o viziune pe care a avut-o Paul. El a văzut clar cât de mici erau şansele de izbândă pentru Iudeea minusculă într-un conflict armat cu cea mai puternică forţă armată din vremea aceea. În al doilea rând, ceea ce era mai important, el a văzut clar că această nouă doctrină a vagabonzilor, pe care el o combătea, ar putea fi o armă împotriva duşmanului.


Pacifismul, supunerea oarbă, resemnarea, iubirea aproa­pelui erau arme periculoase. Răspândite în legiunile romane, ele puteau submina caracterul bărbătesc al acestora şi astfel Ierusalimul putea triumfa. Cu un cuvânt, putem afirma că Paul a fot probabil primul om care a intuit posibilităţile de a purta un război prin propagandă.


El a sosit la Damasc şi spre marea uimire a celor pe care îi persecutase, a anunţat că se converteşte la credinţa lor şi a cerut să fie primit în comunitatea lor frăţească. Întors în Ierusalim, a expus planul său înţelepţilor Sionului. După dezba­teri şi discuţii pro şi contra, acest plan a fost aprobat. În rândul căpeteniilor Ebionimilor a întâmpinat o mare împotri­vire. Ei au fost foarte bănuitori în ceea ce priveşte intenţiile, metodele şi obiceiurile preluate spre a răspândi această nouă învăţătură, precum şi teama că mor pe jumătate convertiţi, vor face iluzorie exactitatea noii credinţe.


Până la urmă însă Paul i-a convins şi pe aceştia. Şi aşa s-a transformat Saul, cel mai înverşunat prigonitor al lui lisus, în Apostolul Paul, convertitor al păgânilor. Aşa a început să se împrăştie peste ţările păgâne din vest o nouă religie orientală.


Din nefericire, câmpul de acţiune al lui Paul s-a dovedit foarte propice. Această dogmă, cârpăcită şi cu multe înflo­rituri, a adunat mai repede mai mulţi adepţi decât s-a sperat şi s-a dorit. Planul său, să nu uităm, a fost urzit numai pentru apărare. În intenţia lui nu a fost să dea lumii o nouă Evanghe­lie; el a sperat numai să-şi descurajeze inamicul din interior. După ce şi-a atins scopul şi garnizoanele romane au părăsit Palestina, el a fost gata să încheie un armistiţiu. Sclavii şi asupriţii imperiului, exilaţii nefericiţi şi proletariatul nevoiaş din capitală au găsit în învăţătura bine croită a lui Paul mai multă alinare decât în învăţătura de odinioară, a învăţătorului lor crucificat.


Rezultatul a fost că duşmanului i s-au deschis ochii. Ştiri alarmante din partea comandanţilor despre nesupunerea trupelor romane veneau necontenit dinspre Palestina şi altele dinspre Roma. În loc să se amelioreze atitudinea autorităţilor imperiale, acestea au devenit şi mai rigide în hotărârile lor. Precum o pasăre răpitoare, Roma s-a aruncat asupra Ierusali­mului cu foc şi spadă şi, după un asediu înverşunat de patru ani, a distrus cuibul conspiratorilor (70 d.Ch.). Cel puţin aşa au crezut ei. Istoricii din acea vreme ne arată exact intenţiile Romei. Ei ne povestesc că Nero a dat ordin lui Vespasian şi fiului său Titus să distrugă Palestina şi creştinismul.


Pentru romani creştinismul nu a însemnat nimic altceva decât iudaism militant, o părere care nu diferă mult de realitate. În ceea ce priveşte planul lui Nero, jumătate s-a îndeplinit. Palestina a fost total distrusă şi a rămas până astăzi o ruină. Creştinismul însă nu s-a putut distruge uşor. Programul lui Paul s-a realizat în întregime după căderea Ierusalimului. Cum am mai spus, tactica lui a avut ca scop să-i sperie pe cuceritori aşa cum a făcut Moses cu Faraonii. El a pornit la acţiune prudent şi ezitant, ferindu-se să-şi enerveze adversarul puternic.


Paul a fost hotărât să ascută noua sa armă sub nasul lui Nero şi să-1 facă să simtă ascuţimea ei, dar nu a avut curajul să o folosească cu toată forţa. Acum, când răul se întâmplase şi Iudeea nu mai avea ce să piardă, Paul a renunţat la orice scrupule şi a pârjolit cu război ţara inamicului. Scopul lui a fost să îngenuncheze Roma aşa cum a fot îngenuncheat Ierusa­limul şi să o radă de pe hartă aşa cum a fot ras Ierusalimul. Dacă scrierile lui Paul nu vor reuşi să vă dea un tablou com­plet asupra activităţii lui, atunci doresc să vă atrag atenţia asupra tovarăşului său mai sincer şi mai obiectiv, Ioan.


În timp ce Paul, acţionând în umbra Palatului Imperial şi jumătate din timp ca prizonier în închisorile romane, încerca să se facă înţeles prin parabole şi aluzii camuflate, Ioan, care se adresa cetăţenilor nemulţumiţi din Asia, putea să-şi permită să vorbească deschis. În orice caz, broşura lui, „Apocalipsa lui Ioan", este o descriere exactă a celor întâmplate şi adevărata faţă a lucrurilor. Roma, numită cu fantezie Babilon, este des­crisă, în limba lui plină de ură, ca mama tuturor prostituatelor şi oroarea întregului pământ, ca o femeie beată de sângele celor sfinţi (creştini şi evrei), opresoare a „popoarelor, naţiuni­lor şi limbilor" şi - pentru a nu lăsa vreun dubiu asupra identi­tăţii ei - ca „oraşul cel mare care domneşte peste regii acestui pământ". Un înger strigă triumfător: „Babilonul cel mare a că­zut, a căzut!"


Apoi urmează descrierea unei distrugeri, un tablou al orgiei.


Comerţul şi industria, precum şi navigaţia, au fost blocate. Arta şi muzica, ca şi „vocea mirilor şi mireselor", au amuţit, întunericul şi jalea acoperă totul, ca un giulgiu. Cuceritorii creştini înotau în sânge până la hăţul cailor: „Bucuraţi-vă de căderea ei, tu cerule şi voi sfinţilor apostoli şi profeţi, Dum­nezeu v-a răzbunat!"


Care este sfârşitul şi scopul final al acestui haos şi al acestei pustiiri? Ioan nu este atât de reticent şi ne spune totul. El îşi încheie profeţia sa cu o viziune minunată a noului, adică reclădirea Ierusalimului. Nu este, vă rog frumos, o alegorie fantastică, ci o realitate, Ierusalimul adevărat, capitala unui regat mare ce cuprinde „cele 12 seminţii ale Israelului".


Poate spune cineva exact?


Desigur, nici o civilizaţie nu poate ţine piept unui aseme­nea asalt de durată. În anul 200 străduinţele lui Paul şi Ioan precum şi ale urmaşilor acestora au făcut progrese atât de mari în rândul tuturor claselor societăţii romane încât creştinismul a devenit cultul dominant al întregului imperiu. Aşa precum Paul a prezis, morala şi disciplina se degradaseră complet, astfel încât din ce în ce mai mult legiunile împărăteşti, care fuseseră odinioară spaima întregii lumi şi şira spinării a întregii culturi vestice, fiind în continuă decădere, nu au mai putut face faţă năvălirilor barbare. În anul 326, împăratul Constantin s-a supus convertirii la creştinism şi a declarat creştinismul ca religie oficială, sperând însă să poată ţine în frâu această boală vicleană. Dar era prea târziu. După el, împăratul Iulian a mai încercat, încă o dată, să o stăpânească prin asuprire. Dar nici împotrivirea şi nici concesiile nu au mai fost de nici un folos.


Aparatul de stat roman a devenit, prin propaganda venită din Palestina, total găunos şi mâncat de viermi. Victoria a fost de partea lui Paul.


Aceasta a fost metoda prin care o credinţă iudaică modifi­cată a pătruns în lumea vestică. Cel puţin aşa aş argumenta eu, dacă aş fi antisemit şi dacă aş căuta un exemplu demn de crezare de conspiraţie subversivă evreiască.

7 comentarii:

  1. http://www.evanghelia.ro/citeste/2/Apocalipsa_o_carte_cu_sapte_peceti.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Alexanru Ionuț-Alex5 septembrie 2012, 17:36

    Se stie destul de bine ca evreii il urasc pe Iisus Hristos,de aceea vor sa ne faca sa credem ca el a fost doar un om,o marioneta,cu pretextul ca s-au folosit de El ca noi sa putem fi manipulati in viitor prin crestinism. El este un evreu indoctrinat,dupa cum si spune la inceputul fragmentului. El a scris cartea aceasta ca sa arate "adevarul",ca noi sa il credem si sa renuntam la credinta cea adevarata. Aceasta carte a fost scrisa cu scopul de a starni ura. Ura iti intuneca mintea,ura te face marioneta lor. Cam atat am avut de spus...cartile evreilor care cred ca prima venire a Mantuitorului nu a avut loc sunt pura manipulare!

    RăspundețiȘtergere
  3. Evreii sunt niste creaturi ,(ca oameni nu se pot numii , desigur) ei cred ca sunt inteligenti , eu cred ca le lipseste o doaga ... si-au batut joc de rasa noastra ; istoria pe care noi astazi o invatam in scoli si o gasim pretudindeni e istoria lor si numai a lor ; e plina de mandrii lor conducatori care nu au facut decat razboaie , decat varsare de sange... ei au fost aceeia care zic ca : "nu a fost nevoie sa varsam sange" insa ei sunt cei care azi ne otravesc apa ,si deci cum se numeste asta? ... pe langa razboaiele pornite tot de ei ...

    RăspundețiȘtergere
  4. sunt de rit crestin -ortodoxa ,dar nepracticanta.ce s-a scris mai sus este adevarat ,dar comentariile sunt oribile.evreii sunt oameni pasnici ,nu ei au starnit razboaie ,ei doar s-au aparat.o persoana incapabila de a face ceva zice despre o persoana care este capabila ,numai rautati ,ori ca fura ,ori ca inseala ,s.a.m.d.asa si despre evrei se zice ,dar nu este adevarat.sunt o natie frumoasa ,desteapta si inteligenta si din acasta cauza restul natiilor ai invidiaza .oameni buni .pamantul este mare si DUMNEZEU a lasat loc pentru fiecare natie sa traiasca ,dar noi oamenii suntem rai si egoisti.ce aveti cu evreii?ei au suferit destul de-a lungul istoriei si cred ca merita sa traiasca in pace ,armonie si prosperitate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este adevarat evrei trebuie sa traiasca in armonie si pace cu( celelalte popoare)si in prosperitate(dar nu in detrimentul altora)daca ar studia mai atent scliptura ar vedea ca profetiile di sclipturi se refera la ISUS CRISTOS.si ar urma invataturile acestuia Sa iubesti aproapele ca pe tine.Luca 10:25-37.

      Ștergere
  5. Nu vreau sa polemizez cu nimeni pe aceasta tema, dar dupa ce am citit articolul mi-am dat seama cata dreptate am avut atunci cand, dupa 12 ani de adorare a bibliei si de admiratie pentru evrei m-am trezit si am zis: Ce am eu de-a face cu o carte care nu exprima nimic din spititul romanesc autentic? Ce ma priveste pe mine istoria unui popor strain de inima si de mintea mea? Ce am eu de castigat daca imi insusesc niste principii straine si departe de spiritul meu pe care mai apoi sa incerc sa le aplic in viata mea? Ce exemplu pot lua de la un trib de nomazi care au ajuns azi, prin inselaciune si prin tolerare din partea noastra, sa conduca finantele lumii inrobind astfel oameni care dealtfel sunt bine intentionati si de buna credinta? Si revenind la biblia lor...este o carte evreiasca, scrisa de evrei si era mult mai bine daca ar fi ramas asa...pentru ei. Nu-i urasc pe evrei dar din ziua aceea pur si simplu am renuntat sa imi mai insusesc principii scrise intr-o carte straina de neamul meu, principii pe care le aveam in constiinta mea inca de mic copil. Vreau sa spun ca am simtit o eliberare totala si am stiut ca radacinile mele sunt mult mai adanci si mai puternice decat am crezut vreodata. Pe langa ele, biblia evreiasca este o simpla maculatura.

    RăspundețiȘtergere
  6. Articolul asta a fost conceput de satana sau la influenta lui...
    Daca cineva simte vreo eliberare, cum am citit pe aici, sa stiti ca e o eliberare satanica...

    RăspundețiȘtergere