sâmbătă, 16 iulie 2011

Dinu Patriciu: "Statul social e falimentar...Ne îndreptăm cu paşi repezi către MAREA SI ADEVARATA CRIZA !!"


Mergeti la :Cuprinsul Blogului !

Daca doriti sa va abonati la blogul nostru,trimiteti un mail la adresa un_nou_razboi_o_noua_era@yahoo.com.Deasemenea in cazul in care doriti sa faceti o orice tip de observatie sau comentariu pe marginea continutului acestui blog,o puteti face la aceeasi adresa de mail.Va multumim!

Statul social este falimentar. În recunoaşterea acestui adevăr ar sta soluţia crizei.

Putin îi acuză pe americani de huliganism financiar pentru că tipăresc dolari. Condiţia supravieţuirii politice, oriunde şi oricând, este că, orice s-ar întâmpla, alţii sunt de vină. Ne îndreptăm cu paşi repezi către marea şi adevărata criză. Anii anteriori nu au făcut decât să o prevestească. Rezervele Federale americane fac ceea ce fac pentru că nu există altă soluţie. Aruncă bani proaspeţi pe piaţă pentru a opri căderea economiei americane şi, ca o consecinţă, alunecarea către stagnare în întreaga lume. Implicaţiile unei astfel de evoluţii ar fi catastrofale: tensiuni sociale, revoluţii, războaie. Au ales soluţia declanşării controlate a inflaţiei globale, ceea ce pe scurt înseamnă dezumflarea uriaşului cuantum al datoriilor totale de aproximativ 56.000 de dolari pe cap de pământean prin devalorizarea monedei de rezervă.

Înlocuirea acesteia cu un alt etalon bazat pe un coş de monede nu ar rezolva nimic. Ar creşte doar riscul unei dezvoltări dezechilibrate. De mult moneda americană nu mai este doar oglinda economiei americane, ci a celei globale. Europa se zbate cu moneda ei falsă, adoptată politic, volatilă şi imprevizibilă, sprijinită pe nimic.

Între ţările continentului, diferenţele culturale, variatele moduri de coagulare socială, de atitudine faţă de comunitate a individului, de credinţă şi mod de viaţă fac imposibilă existenţa unui etalon monetar comun. El ar putea supravieţui doar dacă fiscalitatea ar fi comună. Cum poţi însă să-i impozitezi la fel pe greci, italieni, spanioli, portughezi sau români şi pe nordicii protestanţi, fie ei olandezi sau nemţi. Vecinii cei mai apropiaţi ai Germaniei din statele nordice şi-au păstrat monedele naţionale deoarece au înţeles că, în aceste condiţii, euro e doar o ficţiune.

Margaret Thatcher avertiza încă de acum 30 de ani asupra pericolului adoptării unei monede unice. Problema nu este dacă ea va cădea, întrebarea este ce consecinţe va avea dispariţia ei. Iată că astăzi ne aflăm în situaţia de a da un răspuns. Pentru a-l afla, trebuie conştientizate cauzele pericolului care planează nu doar asupra Europei.

Mai mult de jumătate de secol, pentru a ţine piept agresivităţii utopiei comuniste, statele din vestul continentului şi-au umflat nemăsurat funcţia socială, ajungând la cheltuieli uriaşe şi la aparate birocratice de dimensiuni colosale. Statul a acumulat funcţii cu care nu ar trebui să aibă de-a face. Asigurările sociale, învăţământul, sănătatea au ajuns cvasimonopoluri, dar şi mituri sociale greu de eliminat din mentalitatea publică. Datorită suprareglementării acestor domenii, dar şi multor altora, creşterea economică a bătrânei Europe a devenit încet marginală. Timp de zeci de ani, media creşterii economice a fost de 1-3%. Erau de neimaginat salturile măsurate cu două cifre produse în alte părţi ale lumii. E adevărat, de cele mai multe ori, acestea porneau de la o bază mai redusă. Argumentul este însă nerelevant faţă de observaţia simplă că întotdeauna creşterea a fost direct proporţională cu gradul de libertate economică a oamenilor şi a corporaţiilor.

În ultimii ani, pentru a împăca şi capra, şi varza, politicienii europeni au crescut nemăsurat gradul de îndatorare a ţărilor lor. Banii instituţiilor financiare, în loc să finanţeze sectorul privat, s-au îndreptat către guverne, sporindu-le influenţa şi amestecul arbitrar în economie. Criza a dus la înfeudarea băncilor de către statele datornice. Dincolo de sloganurile demagogice despre lăcomia bancherilor, politicienii sunt de fapt vinovaţi de risipa resurselor. Statul social este falimentar. Mulţi, inclusiv americanii, sunt printre cei care au dobândit virusul protecţiei sociale scumpe şi excesive. În recunoaşterea acestui adevăr ar sta soluţia crizei. Politicienilor, nefiind sinucigaşi, nici măcar nu le trece asta prin cap. Încearcă tot felul de paleative, cum ar fi „salvarea ţărilor de la faliment prin noi împrumuturi pe termen din ce în ce mai lung". Plata datoriei Greciei în 30 de ani e o glumă proastă. Poate va scădea în 300 de ani. La fel e şi cu datoriile Italiei, ale regiunilor spaniole sau ale Portugaliei. Noi, românii, ne amăgim cu faptul că datoria noastră e mai mică proporţional cu PIB şi că exporturile cresc puţin.

Ca şi pe cei de aiurea, nici pe politicienii români nu-i flutură gândul că sistemul trebuie schimbat cu totul. Modelele le-ar putea găsi în soluţiile de inspiraţie libertariană aplicate cu spectaculoase rezultate în diverse locuri din lume. În pauzele dintre înjurături ar putea să mai pună mâna pe carte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu